Dupa ce fete ministeriale subtiri au fost anchetati de procurorii Directiei Nationale Anticoruptie (DNA), si înca mai sunt asteptati cu sufletul la gura înca vreo noua, personaje de prim calibru din lumea fotbalului au calcat si ele saptamâna trecuta pragul institutiei pentru a da cu subsemnatul. Printre cele zece nume importante, care se regasesc pe lista DNA, împotriva carora s-a început urmarirea penala se afla si cel a lui Jean Padureanu, presedintele clubului de fotbal „Gloria Bistrita”.

DNA a început urmarirea penala fata de Ioan Becali – fost impresar, Victor Becali – impresar, Gheorghe Popescu – fost impresar, Gheorghe Copos – actionar majoritar FC Rapid bucuresti, Cristian Borcea – presedinte executiv al FC Dinamo, Jean Padureanu – presedinte FC Gloria Bistrita, Mircea Stoenescu – fost presedinte al FC Dinamo Bucuresti, Mihai Stoica – fost director executiv al FC Otelul Galati, dar si manager al FC Steaua Bucuresti, Gheorghe Netoiu – fost actionar la FC Dinamo si avocatul Sica Puscoci, în cazul transferurilor unor fotbalisti. Cei zece sunt învinuiti de înselaciune, evaziune fiscala si spalare de bani.

Prejudiciu de zece miloane de euro

Potrivit probelor administrate de procurori – raspunsurile primite în cadrul a 17 comisii rogatorii efectuate în mai multe state din Europa si Asia, precum si din analizele efectuate de Oficiul National pentru Prevenirea si Combaterea Spalarii Banilor (ONPCSB) si Garda Financiara – a rezultat ca persoanele respective, împreuna sau în parte, prin tranzactii ilegale si folosire de interpusi, au externalizat sume de peste zece milioane de euro, care în mod normal ar fi trebuit sa revina cluburilor de fotbal pe care le reprezentau sau pentru care au efectuat activitati de impresariat. În perioada 1999-2005, potrivit sursei citate, cea mai mare parte a sumelor cuvenite cluburilor au fost transferate în conturile firmelor off-shore din Insulele Virgine si Olanda. Ulterior, unii dintre învinuiti si-au însusit în interes personal sumele externalizate.

Banii au rezultat din transferul în strainatate a 12 fotbalisti – Cosmin Contra, Paul Codrea, Florin Cernat, Lucian Sânmartean, , Dan Alexa, Adrian Mihalcea, Nicolae Mitea, Cristian Dulca, Ionel Ganea, Iulian Arhire, Bogdan Mara si Florin Bratu – si reprezinta drepturi ale cluburilor de fotbal Dinamo Bucuresti, Rapid Bucuresti, Gloria Bistrita si Otelul Galati.

Cele zece milioane de euro reprezinta diferenta dintre sumele reale încasate prin transferurile de fotbalisti si sumele efectiv înregistrate în contabilitatea cluburilor, fapt ce a dus la prejudicierea bugetului de stat cu circa 1,7 milioane de euro. De paguba nu a scapat nici Federatia Româna de Fotbal, care nu a perceput procentajul aferent fiecarui transfer, în conformitate cu reglementarile interne. Prin urmare, prejudiciul în dauna federatiei totalizeaza circa 600.000 euro.

„Sunt nevinovat”

În cursul saptamânii trecute lordul Jean Padureanu a fost plecat în Antalya, unde echipa Gloria Bistrita se afla în cantonamentul de iarna.

Contactat telefonic Jean Padureanu a confirmat ca vineri, 1 februarie, va fi prezent în fata procurorilor DNA. Presedintele Gloriei Bistita nu a dorit sa ofere prea multe detalii. „Mi-a fost adusa o învinuire de prejudiciere a Clubului de Fotbal Gloria Bistrita cu diferite sume de bani, în cazul transferului a doi jucatori. Va informez ca nu am comis nicio fapta penala si ca, dimpotriva, am aparat si voi continua sa apar, asa cum am facut timp de mai bine de 43 de ani, interesele clubului”, a declarat sec Padureanu. La închiderea editiei, Jean Padureanu era înca la DNA, dar a promis ca atunci când aceasta chestiune va ajunge la final va dezvalui mai multe detalii si va demonstra ca este nevinovat.

DNA nu se pricepe la fotbal

La Bistrita, problema fotbalului românesc nu a fost trecuta cu vederea de politicieni, cel mai înversunat fiind presedintele Partidului România Mare, deputatul Ioan Aurel Rus, în opinia caruia toata aceasta tevatura este o aberatie.

Rus a declarat recent ca aceste cercetari au luat un curs gresit. „Cine a facut jocurile, sau nu-i fotbalist sau nu stie, echipele sunt formate din 11 jucatori. Ei au fost chemati numai zece”, a spus Rus.

Surprins de prezenta lui Jean Padureanu pe lista DNA, seful filialei judetene a PRM a tinut sa declare: ”stiu ca Jean Padureanu este un om competent. Stiu ca e un om care stie sa îsi vada de treaba si stie sa faca lucrurile legal, asa ca nu ne este frica”.

Aurelia Moldovan

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.