Un arhitect clujean, care a autorizat peste 50 de proiecte imobiliare a fost trimis în arest la domiciliu pentru că, timp de 11 ani, a profesat fără să aibă acest drept. Pe lângă zecile de oameni păcăliți, el a reușit să înșele și 3 birouri de arhitectură cu care colabora.

„În esență, s-a reținut că, fapta inculpatului persoană fizică, care în baza aceleiași rezoluții infracționale, în perioada  octombrie 2011 – septembrie 2022 folosindu-se de o diplomă de arhitect falsă, pretins a fi emisă de Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, s-a angajat pe funcția de arhitect la trei societăți comerciale (la una dintre societăți inculpatul având calitatea de asociat şi administrator), inducând în eroare reprezentanții celorlalte două societăți comerciale în acest sens, a exercitat fără drept profesia de arhitect prin utilizarea titulaturii «arhitect cu drept de semnătură», aplicată pe un număr de 58 de proiecte tehnice (memorii tehnice și proiecte de arhitectură) pentru  autorizarea executării lucrărilor de construire, elaborate asumate şi semnate de către inculpat, proiecte pe care a aplicat şi o parafă profesională contrafăcută şi pe care ulterior le-a încredințat beneficiarilor în vederea obținerii autorizațiilor de construire / desființare de la unitățile administrativ teritoriale, şi în baza cărora au fost emise autorizațiile de construire/desființare de către autoritățile abilitate, până în prezent cauzând un prejudiciu cunoscut în sumă de 125.725 lei reprezentând plata salariului achitat în mod necuvenit, 67.000 Euro şi 86.149 lei reprezentând costul Proiectelor Tehnice întocmite în mod nelegal”, se arată în comunicatul transmis de Parchet.

Arhitectul a mai avut un complice

Potrivit procurorilor clujeni, arhitectul a mai avut un asociat care a indus în eroare 17 persoane.

„În ceea ce privește inculpata persoană juridică, în esență s-a reținut faptul că aceasta prin intermediul inculpatului persoană fizică, care în calitate de asociat unic, administrator şi angajat pe funcția falsă de arhitect în cadrul acesteia, în perioada  august 2018 – septembrie 2022 în realizarea obiectului de activitate al societății, precum şi în interesul şi în numele societății, prin prezentarea calității mincinoase de «arhitect cu drept de semnătură» a indus în eroare un  număr de 17 persoane vătămate,  faţă de care s-a angajat şi le-a întocmit în fals Proiecte Tehnice (memorii tehnice (piese scrise) și proiecte de arhitectură (piese desenate) în vederea obținerii autorizațiilor de construire / desființare de la unitățile administrativ teritoriale, (autorizații obținute cu încălcarea prevederilor legale) în schimbul unor sume de bani, obținând în acest mod un folos patrimonial injust, cu consecința cauzării în dauna persoanelor vătămate, până în prezent a unui prejudiciu cunoscut în sumă, 38.110 Euro reprezentând costul Proiectelor Tehnice întocmite în mod nelegal”, a adăugat Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca.

(Gazeta de Cluj)

1 COMENTARIU

  1. La Bistrița pe când?
    Toată lumea știe ce se întâmplă și la Bistrița inclusiv organizația arhitecților din Cluj și poliție și nu se ia atitudine.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.