Într-un clasament al cluburilor realizat de Prosport care o duc greu din punct de financiar este prezentă şi Gloria Bistriţa. Mitică Dragomir (64 de ani), şeful LPF, dezvăluie că echipele din Liga I au mari probleme cu alcătuirea bugetului pentru retur şi că în primăvară am putea asista la retragerea mai multor cluburi din competiţie.
Preşedintele FRF afirmă că nici formaţiile patronate de oameni de afaceri potenţi financiar nu sunt străine de aceste probleme. “Spuneam la începutul sezonului că multe echipe vor intra în colaps financiar, din cauza crizei economice. 12 cluburi din Liga I sunt deja în colaps, iar alte cinci sunt pe marginea prăpastiei. Doar Mediaşul are bani, pentru că gazul se vinde! Şi Vasluiul, deşi e patronată de Porumboiu, un om bogat, are dificultăţi cu finanţele”, a zis Dragomir.
Etapa a 19-a se joacă anul viitor
“Va fi o iarnă grea pentru toate echipele din Liga I, deoarece omologările stadioanelor pentru participarea în prima ligă se vor face direct de către UEFA, care va tăia în carne vie, după scandalul cu arena Craiovei. FRF şi LPF nu vor mai avea ce face. Vom merge mai departe cu mai puţine echipe, dacă nu se vor descurca”, a încheiat “Corleone” optimist. Altfel, Comitetul de Urgenţă a decis ca etapa a 19-a, programată în weekend, să se dispute în 2011, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile.
Crede că Dinamo nu are echipă
“Dinamo are probleme mari cu banii şi dacă nu vinde cei patru-cinci fotbalişti de valoare pe care îi are va fi deranj. Şi, cum sunt nevoiţi să-şi vândă vedetele, vor avea dificultăţi să prindă un loc onorabil. Au adus jucători străini, dar sunt sub nivelul clubului. Dinamo are antrenor valoros, are conducători buni, dar nu prea are echipă”, a diagnosticat.
Ce zicea Mitică în ianuarie 2010???
“Oracolul din Bălceşti” credea că 2010 va fi un an decisiv pentru fotbalul românesc, multe dintre echipele din prima ligă urmând să intre, pe rând, în imposibilitate de plată. „Problemele cu care se confruntă cluburile din Liga I sunt foarte grave. După câte ştiu eu, doar cinci din 18 echipe nu au probleme cu banii, deocamdată. Restul de 13 sunt grav afectate”, a spus şeful LPF. O primă măsură pentru salvarea Ligii I ar fi micşorarea numărului de formaţii, ca variantă fiind reducerea numărului acestora de la 18 la 16. „Am fost mereu împotriva unei astfel de decizii. Dar vremurile pe care le trăim nu ne ajută. În cazul în care Adunarea Generală va decide o astfel de soluţie nu mă voi împotrivi”, a precizat Dragomir.