Pentru aniversarea celor 167 de ani ai Zilei Pompierilor din România, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Bistrița” al județului Bistrița – Năsăud a organizat o serie de manifestări în săptămâna premergătoare evenimentului.

De asemenea, duminică, 13 septembrie, începând cu ora 12.30, pe pietonalul ”Liviu Rebreanu” din municipiul Bistrița va avea loc un ceremonial militar, alături de prezentarea personalului unității și a tehnicii de intervenție.
Totodată, în aceeași zi va fi declarată ”Ziua Porților Deschise” la subunitățile inspectoratului, între orele 12.00 – 15.00, iar pentru a veni în întâmpinarea tuturor cetățenilor, în celelalte patru locații din județul Bistrița Năsăud în care sunt amplasate subunități de intervenție (Prundu Bârgăului, Năsăud, Beclean și Sîngeorz – Băi) va fi expusă tehnica de intervenție în zone centrale, astfel toți cei care doresc pot interacționa cu o bună parte din ceea ce înseamnă activitatea în domeniul situațiilor de urgență.

În municipiul Bistrița, zona pietonală, va fi amenajat un punct de informare preventivă unde copiii vor asista la prezentări referitoare la modul de comportare pe timpul incendiilor, cutremurelor sau altor situații de urgență. Totodată, vizitatorii vor învăţa tehnici de acordare a primului ajutor în caz de urgenţă medicală.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.