În a doua jumătate a lunii ianuarie, va fi lansată licitația pentru execuția lucrărilor de construire a celor 140 kilometri ai drumului expres Oradea – Arad, a anunțat președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, citat de Bihoreanul. Șoseaua, construită de autoritățile locale din Bihor și Arad finanțată cu fonduri UE, va trebui să fie finalizată în termen de doi ani.

Drumul Expres Oradea – Arad este cel mai important proiect de infrastructură de transport pe care autorităţile locale l-au preluat de la Bucureşti şi care, prin descentralizare, a beneficiat de un calendar accelerat: mai puţin de şase luni de la lansarea licitaţiei pentru documentația tehnică până la semnarea contractului. Evaluarea ofertelor s-a făcut rapid, iar după desemnarea câştigătorului nu s-au depus contestaţii, ceea ce la CNAIR se întâmplă foarte rar.

Guvernul a adoptatat joia trecută ultima Hotărâre referitoare la DX Oradea – Arad, pentru declanșarea procedurilor de expropriere a terenurilor.

Actul normativ a fost publicat și a intrat în vigoare vineri, la o lună după o altă HG, pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai investiției, potrivit cărora șoseaua va avea o lungime totală de 140 km, cu tot cu ramificații, și va costa 11,729 miliarde lei, echivalentul a aproape 2,6 miliarde euro, din care 10,083 miliarde lei (peste 2,24 miliarde euro) lucrările de construcții propriu zise, diferența urmând să acopere inclusiv despăgubirile acordate proprietarilor de terenuri.

Odată cu adoptarea HG privind exproprierile și realizarea documentației tehnice se încheie partea de proiectare și de avizare premergătoare celei de execuție.

„Asta înseamnă că avem un proiect tehnic cu toate avizele necesare. Urmează ca în 30 de zile să se emită deciziile de expropriere, după care vom primi autorizația de construire. În paralel, în primele zile ale lunii ianuarie vom preda CNAIR toată documentația și în prima jumătate a lunii se va decide modalitatea de realizare a implementării proiectului, cine va face licitația, CNAIR sau cele patru administrații publice locale”, a declarat BIHOREANULUI, vineri, Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor, care împreună cu CJ Arad și cu primăriile Oradea și Arad și-au asumat realizarea acestei șosele, al cărei proiect fusese abandonat de fosta CNADNR în urmă cu mai mult de un deceniu, din lipsă de bani.

Conform proiectului, drumul expres va străbate județele Bihor și Arad și va avea o lungime totală de aproximativ 134,5 kilometri. Drumul va avea profil de autostradă cu trei benzi de circulație pe sens pe o distanță de 14,6 kilometri, profil de autostradă cu două benzi pe sens pe o distanță de 43,5 kilometri și profil de drum expres cu două benzi de circulație pe sens pe 76,4 kilometri. Lungimea traseului poate suferi modificări în urma actualizării SF-ului.

Despre Drumul Expres Oradea – Arad, proiect estimat la un miliard de euro şi cum a funcţionat descentralizarea Economedia a scris aici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.