
Dronele ucrainene au atacat vineri seara mai multe locații din Rusia, inclusiv o infrastructură de stocare a combustibilului în regiunea Oriol, provocând un incendiu, relatează Digi24. Guvernatorul regiunii, Andrei Klicikov, a confirmat „un atac masiv” asupra obiectivului. Atacul ucrainean a avut loc la o noapte după ce Rusia a lansat un atac aerian masiv asupra instalaţiilor energetice din Ucraina.
În alte zone, apărarea antiaeriană rusă a distrus mai multe drone, inclusiv șapte în regiunea Briansk. În Belgorod, atacurile au rănit un locuitor și au incendiat o casă. Președintele
Zelenski a cerut o reacție globală la atacurile aeriene masive lansate de Rusia asupra Ucrainei, în timp ce Moscova a justificat atacurile ca represalii pentru utilizarea rachetelor Atacms de către Ucraina.