Ofensiva organelor statului împotriva drogurilor ilegale, cele incriminate de legea românească, i-a determinat pe „băieţii deştepţi” din domeniu, care se ocupă de asemenea gen de „afaceri”, să se orienteze rapid şi să caute înlocuitori. Au apărut magazinele de ierburi legale, care au prins atât de mult, încât după unele estimări în cursul anului 2009 vor atinge o cifră de afaceri de peste 30 de milioane euro. Pericolul potenţial generat de folosirea acestor înlocuitori, mai ales la tineri, a generat o reacţie pe măsură a autorităţilor. Parlamentul României, Ministerul Sănătăţii intenţionează să declanşeze o ofensivă totală împotriva acestora.
Regim strict de autorizare
Alarma a fost dată de amploarea fenomenului şi de riscurile extreme la care se expun cei care achiziţionează şi consumă substanţele respective, iar intervenţia autorităţilor pentru protejarea sănătăţii cetăţenilor s-a impus de la sine. Acest proiect de lege se va materializa printr-un ordin ministerial, care va interzice comercializarea şi folosirea acestor produse vegetale, plante sau substanţe care induc sau pot induce ideea că ar putea avea efect similar plantelor, substanţelor şi cel a preparatelor cu conţinut stupefiant şi psihotrop. În cazul plantelor care vor face obiectul proiectului de lege şi sunt comercializate în scop etnobotanic, acestea vor fi supuse unui regim strict de autorizare.
Comercializate şi în Bistriţa
Locaţiile de unde se procură asemenea produse, sau după cum sunt numite într-un limbaj mai elevat, magazinele de ierburi legale, au împânzit practic toate oraşele din România. Inclusiv Bistriţa s-a pricopsit cu două asemenea locaţii, una dintre acestea, după o apariţie discretă, dispărând în acelaşi mod. Un alt magazin, situat pe pasajul care face legătura dintre strada Dornei şi B-dul Republicii, încearcă să se impună pe piaţă. Aparent pare că este închis, dar în spatele uşilor închise se derulează un comerţ deosebit de profitabil. Ierburile halucinogene, din punctul de vedere al unora, nu sunt cannabis sau marijuana, iar comercializarea şi consumul acestora deocamdată nu este ilegal.
Comercializate prin pet-shopuri
Tinerii în special ar trebui să conştientizeze faptul că substanţele respective sunt tot droguri, dar numite altfel. Şi sunt extrem de periculoase dacă sunt folosite timp îndelungat. Oficial ele nu sunt destinate consumului uman, iar cei care le achiziţionează de la pet-shop nu le iau pentru a hrăni peştişorii din acvariu sau animalele de casă. Plantele halucinogene care până acum erau vândute legal, odată cu apariţia ordinului Ministerului Sănătăţii, vor fi scoase în afara legii, iar comercializarea, consumul sau folosirea acestora va fi interzis.
100% natural, 100% toxic
Spice Diamond, unul dintre cele mai puternice produse de pe piaţă este un amestec 100% natural de plante etnobotanice rare, care prin ardere emană un miros puternic dat de extractul de vanilie, trandafir roşu, trifoi roşu şi miere. Se comercializează la pliculeţ, la preţul de 120 de lei. Este cel mai puternic produs de pe piaţă şi are în compoziţie o plantă numită baybean, care era fumată de indigenii din Golful Mexic ca substitut pentru cannabis, iar războinicii indieni au folosit-o ca tranchilizant la vânătoare. De asemenea, este un afrodisiac şi un sedativ puternic.
Luptă pe plan internaţional
Folosirea acestor substanţe cu efect halucinogen, cu efect asemănător drogurilor clasice şi mai ales efectul acestora asupra tinerei generaţii, a trezit bineînţeles şi reacţia unor organisme internaţionale.
Grup de lucru, şi în România
În România, la iniţiativa Camerei Deputaţilor s-a creat un grup de lucru cu sarcina de a modifica listele-anexă ale Legilor nr. 143 din 2000 şi nr. 339 din 2005, reglementări care fac referire la consumul şi comercializarea produselor psihotrope.
Publicul ţintă a celor care se ocupă cu comercializarea acestor substanţe ca înlocuitori ai drogurilor ilegale sunt tinerii, iar printre consumatori au fost semnalaţi şi copii din clasele 5 – 8. Toate măsurile luate de autorităţi nu fac nici o ceapă degerată, mai ales că acestea se sesizează după ce fenomenul s-a instalat, dacă părinţii nu-şi supraveghează copii în legătură cu anturajul acestora, preocupărilor în timpul liber etc. După ce răul se instalează este extrem de dificilă realizarea recuperării şi a vindecării celor care recurg la consumul acestor substanţe. Iar urmările pe termen lung asupra celor care ajung sclavii consumului acestor substanţe sunt dezastruoase, atât pe plan profesional dar şi psihic.
Zaharia Cotoc
O rugaminte …cand mai puneti poze la articole, verificati daca sunt protejate cu drept de autor, ca o sa va treziti cu o citatie la instanta si nu stiti de ce. Imaginea cu magazinul de vis a aparut in ziarul Observator de Constanta in iulie. Atentie mare ce publicati sau postati pe site!!!
Mare prostie si legea asta~!bine ca alcoolu e bun…….si face de 6 ori mai multe victime decat plantele.Alcoolu te face violent….nu drogurile! Eu recomand spice gold si genie.sa moara mama lu ala care s-a ocupat de lege!
chestiile legale provoaca dependenta,stiu de pe pielea mea…problema nu este ca sunt agresiv dupa ce fumez,ea se refera la timpul petrecut treaz,cand i-mi vine-n minte ca trebuie sa fumez sau sa trag ceva…atunci sa-mi fac rost de bani,i-mi fac datorii,i-mi vand chestii,mint pe toata lumea…exact ca si cu alcoolul,numai ca de la ala aveam si dependenta fizica…