Substanţe „legale” prezentate sub denumirea de amestec de "plante etnobotanice" cu "efecte psihoactive, sedative, relaxante şi euforice" asemănătoare celor obţinute în urma consumului de marijuana sau ecstasy, sunt comercializate pe mai multe site-uri din România sau direct prin magazinele specializate. În Bistriţa există un magazin, de unde amatorii de astfel de plăceri îşi pot procura „ierburile” care îi trimit taman în „rai”.

Drogurile alternative -având efecte asemănătoare sau chiar similare cu ale drogurilor clasice, dar neaflate încă pe lista substanţelor interzise – se vând la liber, în România.
Structurile antidrog din cadrul Poliţiei Române au efectuat, recent, verificări la magazinele care vând astfel de produse din întreaga ţară. Aceste substanţe urmează a fi introduse pe lista celor ilegale.
În urma verificărilor, specialişti din cadrul Direcţiei Generale de Combatere a Criminalităţii Organizate/Direcţia Antidrog şi ai Agenţiei Naţionale Antidrog au avut, la sfârşitul lunii aprilie, o întâlnire de lucru în cadrul căreia au fost discutate diverse aspecte privind implicaţiile consumului unor astfel de substanţe.
După analizarea situaţiei, Direcţia Juridică din cadrul IGPR a finalizat proiectul prin care se propune modificarea Legii nr.143/ 2000, privind includerea în tabelele anexă a unor substanţe din categoria halucinogenelor. Potrivit MAI, documentul va fi promovat spre adoptare în cel mai scurt timp.

7 Heaven din Bistriţa

În municipiul Bistriţa, amatorilor de astfel de plăceri li s-a înlesnit prilejul de a avea substanţele chiar sub nas. Situat în buricul târgului, într-o zonă intens circulată, comercianţii de droguri legale, pentru a-şi atrage clienţii, oferă drept bonus chiar şi o ofertă de vacanţă… că tot e criză. Nu mai vorbim de acele oferte des practicate în comerţul din toată lumea – cumperi „n” bucăţi, primeşti una gratis. Doar că preţurile nu sunt chiar accesibile oricui. Dar ce nu face omul pentru propria plăcere, mai ales dacă încet, încet a început să şi depindă de ea.

„Bun venit la singurul magazin din Bistriţa unde puteţi cumpăra ierburi legale , fără bătăi de cap , fără dealeri , fără panică. Sediul se află pe strada …. . Beneficiaţi chiar şi de ofertă de vacanţă !!! – La fiecare 5gr cumpărate primiţi  1 joint gratis!!! Smoke-ul se vinde la plicuri de : 3 gr. la preţ de 150 RON+ rolla OCB cadou , 1 gr. la preţ de 50 RON”, astfel stă scris pe site-ul magazinului bistriţean.

Ce este smokeul?

Smoke : este recunoscut ca fiind cel mai puternic produs aromatizant, obţinut 100% din plante şi extracte naturale, apreciate în general pentru efectele lor psihoactive, relaxante şi euforice, cum ar fi Erythrina, Aesculus, Cinnamomum şi Verbascum genuses.

Produsul este foarte uşor de utilizat, fiind totodată extrem de agreabil din toate punctele de vedere, având o aromă foarte plăcută . Nu eliberează mirosuri neplăcute sau iritante şi poate fi folosit oriunde.
Factorul principal care deosebeşte smoke-ul de alte produse de acest gen este intensitatea ridicată şi totodată timpul foarte scurt în care efectele foarte puternice îşi fac simţită prezenţa.
Este un produs lipsit de nicotină sau alte substanţe dăunătoare şi poate fi utilizat simplu sau în combinaţie cu tabac, după preferinţele fiecăruia.

Alternativa drogurilor ilegale

În cazul în care nu aţi încercat până acuma droguri şi vă decideţi  să faceţi acest lucru, aveţi la dispoziţie un "suport telefonic" unde vi se recomandă ce amestec să folosiţi în funcţie de efectul pe care vreţi să-l obţineţi. Am încercat şi noi să vedem ce se află la capătul firului şi după ce am format numărul de contact şi am primit multe sfaturi "utile". Aşadar, pentru începător recomandările sunt simple şi gata de utilizat, sfatul fiind adaptat chiar şi în funcţie de sex: "Spice, dacă eşti fată, pentru că salvia este prea puternică", a spus vocea de la celalalt capăt al firului, recomandând un amestec de plante cu efect asemănător marijuanei. Cu certitudinea că totul este legal, afli de pe site că "Spice este formula ideală pentru o reală relaxare şi destindere", la distanţă de numai 24 de ore de la comandă. Uşor şi modern, plata în cont bancar, livrare la domiciliu.

Ce este spice?

Spice este un amestec perfect de plante exotice, ce eliberează o mireasmă bogată şi plăcută când este aprins. Spice, spun comercianţii, este un produs 100% natural, obţinut dintr-un amestec de plante rare şi extract din plante folosite de-a lungul istoriei de către diferite civilizaţii în ritualuri shamanice, apreciate în special pentru efectele psihoactive pe care le oferă.
Produsul este foarte uşor de utilizat, fiind totodată extrem de agreabil din toate punctele de vedere, având o aromă plăcută, cu gust de miere şi vanilie. Nu eliberează mirosuri neplăcute sau iritante şi poate fi folosit oriunde.

Este un produs lipsit de nicotină şi poate fi utilizat simplu sau în combinaţie cu tabac, după preferinţele fiecăruia.
Spice Diamond are în compoziţie un amestec din următoarele plante şi extrase din plante : Baybean – Canavalia maritima, Blue Lotus – Nymphaea caerulea & Nymphaea alba, Dwarf scullcap – Scuttelaria nana, Indian Warrior – Pedicularis densiflora, Lion's Tail – Leonotis leonurus, Maconha Brava – Zornia latifolia, Siberian Motherwort – Leonurus sibiricus

Pentru „senzaţii tari” se dau explicaţii pe larg

Dacă vreţi să vă "condimentaţi" o ieşire în oraş, încercaţi pe siteu-rile unde vi se recomandă un alt produs, "super practic pentru buzunar, poate fi transportat şi consumat, oriunde, fără a mai fi nevoie să rulaţi sau să umpleţi jointul (…) ideal pentru ieşiri în cluburi, discoteci sau la petreceri!". Ce efecte produce fumatul acestei substanţe nu este un secret: "În perioada voiajului astral, traversăm mai multe etape: halucinaţii bidimensionale, experienţe extracorporale, transformare în obiecte,întoarcere în timp, prezenta în mai multe planuri simultan, crize de râs".
Dacă nu aţi obţinut efectul promis, mai încercaţi, aveţi la dispoziţie chiar un program organizat. "Dacă se fumează 1/6 din gr. la 12:30 h, apoi la următorul 1/6 din gr. la 12:45h, efectul creşte şi se amplifică în funcţie de cantitate". Într-un cuvânt, amatorul de senzaţii tari trebuie să continue achiziţionarea şi să umple astfel buzunarul aşa-zisului comerciant de droguri legale.

Apropierea între efectele consumului acestor plante şi a celor interzise se face explicit pe site sau la telefon, în cazul în care există nelămuriri. Seminţele unui produs "conţin o triptamină naturală numită LSA (Lysergic Acid Amide), asemenea LSD-ului (…) având eficacitatea de la 1/10 până la 1/30 din cea a LSD-ului". Se fac şi recomandări exclamative: "Începeţi prima data cu 100-150 bucăţi pentru a testa sensibilitatea d-voastră !!!".

Părerea consumatorilor

Pentru a afla mai multe, despre efectul plantelor legale am întrebat câţiva consumatori fideli al acestor produse. Cosmin, 24 ani a mărturisit: „De la 20 ani consumam cu regularitate marijuana, haş, şi alte substanţe sintetice, după care acum printr-un program pentru studenţi am ajuns în Anglia, acolo am dat prima oară de spice. Eu o consum în combinaţie cu tutun şi sunt mulţumit, nu are acelaşi efect ca şi haş de calitate dar e un substitut bun, mai ales că se comercializează legal, şi nu trebuie să stau tot timpul cu frica în sân, să nu mă prindă cineva.”

Anna, 19 ani: „Eu am încercat ceva combinaţie de plante cu salvie, nu ştiu exact cum se numeşte, dar mi s-a făcut foarte rău după ea, după la sfatul comercianţilor am fumat cu tutun smoke, şi a fost mai bine dar totuşi nu vreau să-mi fac un obicei din a consuma droguri.”

Caracatiţa se întinde

De câţiva ani, în România a apărut un nou fenomen: plantele legale, un fel de substitut al drogurilor ilegale. A început la Galaţi, în 2006, a continuat la Braşov, Craiova, Cluj şi a ajuns şi la Bistriţa. Afacerile cu droguri legale, care funcţionează în conformitate cu prevederile Legii 339 din 29 noiembrie 2005, privind regimul plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante si psihotrope, dă roade. Dacă la început a fost promovată doar pe Internet, vânzarea ierburilor etnobotanice s-a concretizat în magazine specializate, de "senzaţii tari".

Sanda Neamţiu

4 COMENTARII

  1. La orice magazin alimentar se vand doua droguri legale, dar care sunt printre cele mai periculoase droguri cunoscute: alcoolul si tutunul. Impreuna, ele omoara cam 7-8 milioane de oameni. Alcoolul, ofera toate „beneficiile” pe care trebuie sa le aiba un drog de calitate: afecteaza grav gandirea, poate provoca agresivitate (50-70% din crime vin de la alcool), provoaca o dependenta de doar sapa si lopata te scapa si, este printre putinele droguri care provoaca sevraj care poate fi fatal. Asadar, alcoolul este unul dintre drogurile tari.
    Bineinteles, nici interzicerea alcoolului nu ar fi bine; de fapt, de obicei interzicerea unor droguri provoaca mai mari daune decat aceste droguri in sine.
    P.S. Nu sunt anti-alcool, ci pur si simplu constat ce este de fapt alcoolul: un drog, doar ca este acceptat de societate. Asa ca in loc sa intrati in panica cand auziti astfel de stiri, mai bine intrati in panica de fiecare data cand intrati in orice magazin alimentar sau la festivalul berii si a vinului 😉

  2. dute mah lasatile sa se vinda ca sasa murim in tra asta de cicat fara nimica lasati iarba sa se vinda ore cind vet fi si voi ca olanda :)):)):))

  3. poi frate daca nu vor astea sa legalizeze iarba frate si totul e in ordine atunci nu asa cred io si cred ca mai sunt multi de acord cu parerea mea …valcea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.