În ultima perioadă, tot mai multe persoane din comunitatea LGBTQ au început să-şi ceară drepturile în moduri mai mult sau mai puțin pașnice, fapt care a dus la proteste în mai multe țări din lume. Români adoptă o atitudine conservatoare când vine vorba de persoanele din aceasta categorie și le este greu să înțeleagă că o persoană poate avea orientări sexuale diferite. Din păcate, există cazuri în care o persoană își decide sexualitatea după ce a fost victima unui abuz. Mihai, un clujean care se declară gay, ne-a povestit cum a început să aibă aceste convingeri și cum relația cu tatăl și cu unchiul său, despre care crede că sunt tot gay, a degenerat și a fost la un pas să fie abuzat sexual chiar de tatăl lui.
Mihai ne-a povestit că după ce mama sa și-a pierdut viața într-un accident rutier, a început să petreacă tot mai mult timp cu unchiul său, care deși nu i-a spus niciodată că ar fi gay, îl punea în situații jenante, de cele mai multe ori când încerca să-l atingă în zonele intime. Copil fiind, nici măcar nu știa că pot exista bărbați care plac alți bărbați, cu atât mai mult că unchiul lui ar avea astfel de intenții asupra lui. A înțeles abia mai târziu ce efect a avut comportamentul bolnăvicios al unchiului său asupra lui.
„Făceam baie împreună şi mă făcea să mă simt stânjenit de felul în care mă atingea”
„Sunt gay şi foarte puține persoane ştiu asta despre mine. Mama mea a murit într-un accident rutier când aveam numai 5 ani, iar tata s-a refugiat în alcool. Era beat în fiecare zi şi nu era în stare să aibă grijă de mine. Astfel, o bună parte a timpului o petreceam cu unchiul meu, fratele mamei. El era profesor de limba română şi nu era căsătorit, dacă stau să mă gândesc nu l-am văzut niciodată lângă o femeie, dar avea mulți prieteni cu care îşi petrecea timpul. Mereu îmi spunea că bărbații sunt cei mai tari, cei mai inteligenți şi cei mai frumoşi iar femeile sunt cu mult inferioare. Făceam baie împreună şi de fiecare dată mă făcea să mă simt stânjenit de felul în care mă atingea. Cu timpul am început să-l văd ca pe un model. Nu m-a abuzat sexual dar avea unele apropieri care mă făceau să mă simt inconfortabil. Aveam 7 ani când mi-am dat seama că nu-mi plac fetele şi că sunt mai atras de băieți, nu ştiu dacă e numai din vina unchiului meu sau m-am născut aşa. Cred că puțin din amândouă. În ciuda a ceea ce a încercat unchiul meu să-mi planteze în minte, am un respect deosebit față de femei şi chiar cred că sunt mult mai puternice decât bărbații, am multe prietene fete, dar nu am iubit niciuna niciodată.”
Tata a început să aibă un comportament ciudat și de multe ori mă întrebam dacă nu cumva e și el gay
După ce a început să petreacă tot mai mult timp cu tatăl lui, Mihai și-a dat seama că acesta are alte intenții mult mai mizere și mai bolnăvicioase decât cele pe care ar trebui să le aibă un tată.
„Pe măsură ce creşteam îmi dădeam seama că sunt tot mai diferit, însă nu ştiam că mai există persoane ca mine pe lumea aceasta. Într-o seară am căutat pe Google: ,,există bărbați cărora le plac alți bărbați?” Abia atunci am înțeles şi am început să mă descopăr. Mă durea când băieții din clasă vorbeau despre cât de frumoase sunt anumite fete, voiam să mă bage şi pe mine în seamă. Cu timpul am înțeles că sunt atât de diferit încât e greu să găsesc pe cineva ca mine. Când aveam 13 ani, unchiul meu a plecat în America cu un tip, erau împreună. De atunci am început să petrec tot mai mult timp cu tata, care mereu se lua de felul în care arăt, vorbesc sau mă comport. Nu era zi să nu-mi spună ,,eşti ca o muiere, mă copile!”, adevărul e că nu eman atât de multă masculinitate. Tata a început să aibă un comportament ciudat și de multe ori mă întrebam dacă nu cumva e și el gay. Era teribil, începea să mă atingă în zonele intime, să intre peste mine la baie și nu de puține ori mi-a sus să-i arăt „bărbăția”. Fugeam de el de fiecare dată când avea un atfel de comportament și mereu îi puneam reacțiile abuzive pe seama alcoolului, însă nu era alcoolul de vină.”
Şi-a scos cureaua, moment în care am crezut că mă bate, dar voia să mă violeze
Mihai avea numai 16 ani când, într-un moment de sinceritate, s-a decis să-i povestească tatălui său că se simte atras de bărbați, nu de fete. Încurajat de atitudinea pozitivă a tatălui său cu privire la scandalul în care era implicat la acea vreme Cristian Pomohaci, a crezut că vestea nu va fi chiar atât de greu de suportat, însă confesiunea tânărului l-a determinat pe bărbat să îl violeze. A scăpat ca prin urechile acului și a stat departe de el.
„Cred că aveam cam 16 ani când am cunoscut un băiat de care m-am îndrăgostit şi tot în acea perioadă era faimosul scandal cu Cristian Pomohaci, care ademenise şi violase un copil. Tata era un mare fan de-al lui şi mereu i-a luat apărarea, spunea că oricum la cât bine a făcut i se va ierta, că oricine greşeşte. Iar eu, în mintea mea de copil naiv am crezut ca tata e un om atât de iertător şi bun, încât dacă a fost de acord cu un preot pedofil, putea fi de acord şi cu băiatul lui gay. Mi-am luat inima în dinți şi i-am spus că sunt diferit, că-mi plac bărbații şi că am şi o relaţie cu un tip. Câteva minute a stat nemişcat, fără să zică nimic, apoi m-a luat în brațe. Credeam că mi-am luat o piatră de pe inimă, că mă acceptase, însă îmbrățişarea aceea a devenit foarte dureroasă, mă strângea cu toată puterea încât am crezut că-mi va zdrobi oasele. Apoi m-a luat de gât şi a început să urle şi să înjure „Îți plac bărbații? Îți dau eu bărbați să te saturi!” M-a aruncat pe pat şi s-a năpustit asupra mea. Şi-a scos cureaua, moment în care am crezut că mă bate, dar voia să mă violeze. Am scăpat ca printr-o minune din ghearele propriului tată care îmi dovedise că e precum Pomohaci, doar că nu era preot. Am fugit şi nu m-am mai întors acasă de atunci. Nu am mai vorbit cu el, nu mai ştiu nimic de el şi nici nu-mi doresc. Vreau să am o viață normală să fac ce e mai bine pentru mine şi să nu mai fiu judecat de oameni.”
Nici acum nu știu dacă tatăl meu era sau nu gay, pedofil cu siguranță era
Mihai a rupt orice legătură cu tatăl său și încearcă să uite experiențele dramatice prin care a fost nevoit să treacă în copilărie, după ce bărbații de care a avut atât de multă nevoie au încercat să-i facă rău. A rămas cu multe incertitudini legate de momentul în care a simțit că este atras de persoane de același sex și nu știe dacă evenimentele traumatizante l-au determinat să aibă astfel de convingeri sau așa s-a născut.
„Nici acum nu știu dacă tatăl meu era sau nu gay, pedofil cu siguranță era, după ce a încercat să mă violeze. Mi-am făcut o mulțime de scenarii în cap și nici nu știu pe care ar trebui să-l cred. Sunt gay și nu sunt singurul din familia mea, uneori mă întreb dacă e vina unchiului și a tatălui meu sau dacă m-am născut așa, însă de un lucru sunt sigur, indiferent de orientarea sexuală, nimeni nu are dreptul să molesteze sau, mai rău, să violeze pe cineva, doar pentru că așa își dorește. Știu că poate fi greu de acceptat faptul că fiul sau fiica ta are alte orientări sexuale, dar cu siguranță se poate găsi o cale de a discuta problema. Nu regret că am plecat de lângă tata, regret că e încă liber și poate să facă rău și altor persoane.”
Povestea lui Mihai nu este una singulară, cazurile de pedofilie sunt din ce în ce mai dese în țara noastră și pedofili umblă liberi pe stradă atacând tot mai mulți copii. În ceea ce privește orientarea sexuală a fiecăruia, cât timp nu îngrădește drepturile și libertățile celor din jur fiecare are dreptul să facă ce simte.
Mihai nu știu dacă acesta este numele tău adevărat dar ceia ce îți spun este adevărul pur.Dacă te uiți în biblie la cartea Români copitolul 1 cu versetul 27,și cartea Geneza capitolul 19 versetul 5 oameni au avut și atunci astfel de comportamente deviate de la legile naturale așezate de Dumnezeu în ființele create.Să și că Dumnezeu pedepsește astfel de devieri cu pedeapsă veșnică fie că e vorba de preot,paroh sau om de rând.Sfatul meu e să te pocăiești (adică să nu mai faci ) să-ți ceri iertare de la Dumnezeu,să recunoști că ai greșit,și să trăiești o viață normală,și să cauți să găsești scopul vieți citind Biblia,care e Cuvântul lui Dumnezeu care poate vindeca sufletul oricărui om.Iar că meditație pentru tine dacă tu te consideri om tu te-ai născut pe acest pământ printr-o concepție rezultată din relația unui bărbat și o femeie.Tot ce depășește această limită atât în domeniul uman cât și cel animal rezultatul e un (nimic sau zero)dar e un mare păcat.Iar plata păcatului e moartea.
O lume nebuna…