Home Administrație Două primării bistriţene au probleme financiare grave

Două primării bistriţene au probleme financiare grave

Două primării bistriţene se confruntă cu probleme grave de ordin financiar. Primăria Sîngeorz Băi are facturi la energia electrică neplătite, iar salariaţii acesteia nu şi-au primit salariile de trei luni. Per total, administraţia locală are nevoie de circa un milion de lei ca să scape de probleme.

Primăria Rodna nu poate implementa un proiect în valoare de aproximativ 13 milioane lei, din cauza valorii enorme a TVA, de circa 2,5 milioane lei, bani pe care ar trebui să îi cheltuiască de la bugetul local.

 

 

Sumele de bani pe care le au la dispoziţie în bugetul local se dovedesc de cele mai multe ori insuficiente pentru administraţiile locale. Şi asta nu pentru că edilii localităţilor ar da dovadă de „mână spartă”, ci pentru că nu se poate mai mult. Şi dacă nu e de unde, nici Dumnezeu nu cere.

 

Din cauza lipsei de fonduri, Rodna ratează proiecte din bani europeni

 

Primăria Rodna se află într-o situaţie delicată, în sensul în care nu îşi poate continua investiţiile finanţate din fonduri europene. Mai precis este vorba de un proiect care presupune amenajarea unui centru turistic în comună şi ar urma să fie finanţat în cadrul Axei Prioritare 4 a Programului Operaţional Sectorial de Mediu, proiect în valoare totală de 12,9 milioane lei. Pentru această valoare, administraţia locală din Rodna este nevoită să suporte cheltuielile cu TVA, în valoare de 2,5 milioane de lei. Acest lucru este însă imposibil, întrucât nu dispune de sume suficiente la bugetul local pentru a acoperi şi aceste cheltuieli.

„Proiectul nu se poate derula din lipsa asigurării banilor cash pentru TVA, fiindcă astfel prevede programul, contractul. Atunci când am semnat am crezut că, aşa cum am derulat alte proiecte, ne vor da banii în avans, pe urmă decontez de acolo toate lucrările şi când Bruxelles-ul, Uniunea Europeană, decontează banii, se finanţează tot ce am dat. Aici nu, aici trebuie să ai în buget în fiecare an suma necesară pentru asigurarea TVA şi nu ai cum. Niciun proiect de acest fel nu s-a derulat în ţară. 80% din bani sunt bani de la Uniunea Europeană şi restul e cofinanţare de la Guvern. Şi mai este o problemă, în condiţiile în care îţi vin banii de la Uniunea Europeană şi ar trebui să decontezi, nu poţi fiindcă nu ţi-au venit banii de la Guvern. Programul are multe imperfecţiuni. Noi am cerut să le discutăm, pentru că nu poţi să derulezi un proiect de o asemenea anvergură când ai astfel de capcane. Una dintre ele este, de exemplu, faptul că nu poţi face mai mult de trei acte adiţionale. Când derulezi 13 milioane de lei eu ştiu ce vorbesc. Am derulat 10 milioane de lei când am avut asfaltări, canalizare, piaţă, aducţiuni de apă, etc., am avut 11 acte adiţionale, fiindcă apar pe parcursul derulării lucrărilor tot felul de situaţii neprevăzute. Asta este una din cauze pentru care proiectul nu se va putea derula. Apoi, avem 13 luni depăşire şi trebuie să ne prindă pe o perioadă mai lungă, dar ni s-a spus că nu se poate. Am derulat multe proiecte şi pre-aderare şi post-aderare şi ştiu că există nişte reguli. Nu este nicio cale de ieşire. Se pierd banii şi proiectul”, a declarat pentru Gazeta de Bistriţa, Alexandru Năşcan, primarul comunei Rodna.

 

25% din bugetul local au mers pe investiţii

 

Situaţia este cu atât mai grea cu cât anul acesta bugetul comunei este de şapte milioane lei, din care 25% s-au dus pe investiţii. Apoi, mai spune primarul Năşcan, mai sunt şi alte cheltuieli de la buget: salarii, plata asistenţilor sociali, cheltuieli de funcţionare, iluminat public şi multe altele.

„Noi adunăm circa 1,2 milioane lei din impozite şi taxe la comună şi mai primim cam 1,5 milioane din cote defalcate din TVA. Nu îmi ajung banii să dau îndemnizaţii la persoanele cu handicap. Nu am de unde! Când îmi dă Guvernul, le dau şi eu, când nu îmi dă, nu le dau, că nu am. Am cerut Asociaţiei Comunelor să vorbească cu doamna ministru (n. r. – Mariana Câmpeanu, ministrul Muncii), acum aşteptăm să vedem ce o să facă. Promisiuni sunt multe”, mai spune Năşcan.

Cu toate acestea, Rodna este pe cale să implementeze un alt proiect pe măsura 125, amenajarea râurilor şi pâraielor, în valoare de circa 2,2 milioane lei.

 

Piedici guvernamentale

 

Primăria Sîngeorz Băi, deşi vorbim de o administraţie locală din mediul urban, are şi ea parte de zile grele tot din cauza circuitului banilor. În acest caz vorbim de sume de bani pe care administraţia locală din Sîngeorz Băi ar fi trebuit să le primească de la Guvern pentru a putea rambursa un împrumut bancar contractat în vederea derulării unui proiect privind infrastructura balneară.

„Noi am acumulat această datorie din cauză că nu am primit banii de la Guvern. Am fost blocaţi din cauza unor încurcături. Pe o ordonanţă dată în decembrie 2011 s-au aplicat nişte corecţii din cauza cărora nu am putut rambursa creditul de 13 milioane. Practic este vorba acum de 2,88 milioane lei de rambursat. Avem nevoie de un milion de lei credite, dar nu ni s-a permis”, a declarat pentru Gazeta de Bistriţa, Roland Venig, primarul oraşului Sîngeorz Băi.

Conform edilului, administraţia locală are de plătit 20.000 lei facturile pentru energia electrică, sumă care este doar o picătură în raport cu nevoile pe care le are în acest moment. Mai mult decât atât, angajaţii primăriei nu şi-au primit salariile de două luni.

„Facturile pentru energie, de 20.000 de lei, sunt mici faţă de un milion de lei cât avem nevoie. Altele sunt problemele, la carburanţi, la salarii, două salarii nu am dat. este vorba de 70 de angajaţi de la primărie, creşa, Casa de cultură, salubritatea… Acum sper ca măcar să se rezolve. Noi suntem datori la Guvern, dar şi ei nouă, şi ei ne sunt mai datori nouă, dar având în vedere că mare parte din credit l-am rambursat din fonduri proprii, măcar să ne dea voie să ne deschidem o linie de finanţare, altfel oricând mă pot pomeni cu o grevă”, spune Roland Venig.

„Proiectul pentru infrastructura balneară l-a finalizat în mai anul trecut, am depus decontul, dar băieţii nu mi-au dat banii înapoi. Acum am probleme cu cei care m-au împrumutat cu banii, iar cei care m-au împrumutat cu banii, Trezoreria Statului mă întreabă când le dau banii înapoi. Le-am spus: când mi daţi voi înapoi. Numai că mi se adună majorări şi penalităţi. Dar toate acestea vor fi imputabile celor care au greşit. Însă în tot acest timp eu mă chinuiesc cu tot felul de probleme. Cine a blocat banii, ăla să răspundă”, a mai adăugat Venig.

 

Liana Mureşan

redactie@gazetadebistrita.ro

 

 

 

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Exit mobile version