La data de 10 decembrie, o tânără, în vârstă de 28 de ani, din municipiul Bistriţa, în timp ce conducea un autoturism pe raza municipiului, într-o intersecţie nu a acordat prioritate de trecere şi a intrat în coliziune cu un autovehicul, condus de către un tânăr, de 19 ani, din localitatea Dumitra, care circula regulamentar.
În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală uşoară a unei femei, în vârstă de 39 de ani, din Dumitra, pasageră în autoturismul condus de către tânărul care circula regulamentar şi a unui alt tânăr, în vârstă de 20 de ani, din comuna Galaţii Bistriţei, pasager în autovehiculul condus de către bistriţeanca care a provocat accidentul de circulaţie.
Cercetările sunt continuate de către poliţiştii Biroului Rutier sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.