Două foste judecătoare de la Curtea de Apel Bucureşti au fost condamnate de Instanţa Supremă la câte patru ani şi patru luni de închisoare cu executare, în dosarul în care au fost acuzate de procurorii DNA că i-au anulat ilegal pedeapsa de 7 ani lui Dinel Staicu. Iniţial, Dumitriţa Piciarcă şi Liliana Bădescu au fost achitate, potrivit Mediafax.

 

Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie le-au condamnat pe Dumitriţa Piciarcă şi Liliana Bădescu la câte patru ani de închisoare pentru abuz în serviciu, şi la câte un an de închisoare pentru favorizarea făptuitorului. Ambele urmează să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv patru ani de închisoare, la care instanţa a la care magistraţii au adăugat un spor de o treime din pedeapsa de un an închisoare, rezultând în final, o pedeapsă de patru ani şi patru luni închisoare, cu executare în regim privativ de libertate.

 

 

Totodată, instanţa le-a obligat pe cele două judecătoare la plata în solidar a dobânzilor legale aferente sumei de peste 18 milioane de lei, calculate din 22 februarie 2012 şi până în 25 octombrie 2016 către S.C. Banca Internaţională a Religiilor S.A.

Cele două judecătoare au fost acuzate de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie că i-au anulat ilegal pedeapsa de şapte ani de închisoare lui Dinel Staicu, în dosarul fraudării Bănci Internaţionale a Religiilor (BIR).

Procurorii anticorupţie au susţinut în momentul trimiterii în judecată că, urmare a admiterii contestaţiei în anulare, Dinel Staicu „a obţinut un avantaj patrimonial, constând în desfiinţarea obligaţiilor civile, în cuantum de 18.839.684,5 lei, către Banca Internaţională a Religiilor, (prin lichidator judiciar RVA Insolvency Specialists SPRL), cu caracter definitiv, cu consecinţa vătămării intereselor legale ale părţii civile”.

„Efectele aceleiaşi hotărâri judecătoreşti s-au constituit într-un ajutor efectiv dat condamnatului Dinel Staicu, căruia i s-a anulat obligaţia de a executa pedeapsa definitivă din dosarul penal nr. 14165/4/2006, în care acesta fusese condamnat pentru complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor,în formă continuată”, mai preciza DNA.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.