Două femei din județul Bistrița-Năsăud au fost jefuite de cei care au venit să le facă reparații la locuință. Una dintre ele a fost și victima unei înșelăciuni, după ce s-a înțeles asupra unui preț cu „meseriașii”, iar la final i s-a cerut de 10 ori mai mult.

Două femei de la țară au căzut pradă hoților. Una dintre ele are 77 de ani și locuiește în comuna Feldru, departe însă de centrul comunei. În urmă cu câteva zile femeia, rămasă de c urând văduvă, s-a înțeles cu un consătean să îi repare hornețul. Acesta însă i-a furat din  casă câteva sute de lei. Când a dat de veste, femeia a anunțat Poliția. Bărbatul a fost rapid identificat de polițiștii din comună și i s-a întocmit un dosar penal pentru furt.

O femeie de 77 de ani, din Feldru a sesizat, vineri, furtul sumei de 600 de lei, bani pe care îi avea în locuință. La scurt timp după sesizare, polițiștii au identificat un bărbat de 52 de ani, din localitate, bănuit de comiterea faptei. Acesta și-a recunoscut fapta și a restituit banii pe care i-ar fi sustras în data de 12 aprilie a.c., cu ocazia efectuării unor lucrări la hornețul căsuței„, a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

Impresionați de faptul de curând a rămas văduvă, dar se descurcă singură și, deși are tot ce-i trebuie, trăiește oarecum izolat, departe de centrul comunei, toți polițiștii de la Postul de Politie Feldru, împreună cu o elevă aflată în practică au mers în vizită, la căsuța în care locuiește.

Au mers cu veștile bune, cu câteva daruri și dispuși sa asculte învățăminte și povețe adunate într-o viață de om„, spune Crina Sîrb.

În aceeași zi de 12 aprilie, în colțul opus al județului, o altă femeie a fost lăsată fără bani de cei care veniseră să îi repare casa. Femeia, care este din locașlitatea Mărișelu s-a înțeles cu patru bărbați să îi efectueze  reparații la casă. Și au bătut palma pentru 500 de lei. La final însă aceștia i-au cerut de 10 ori mai mult. 

La data de 19 aprilie a.c., polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au identificat 4 persoane cu vârste cuprinse între 22-50 de ani, toți din Fântâniţa, comuna Miceștii de Câmpie, bănuiți de comiterea unor infracțiuni.

Astfel, din cercetările efectuate a rezultat faptul că, la data de 12 aprilie a.c., în urma unei înțelegeri verbale, cei patru au efectuat lucrări de reparație la acoperișul locuinței unei femei din Mărișelu. Inițial au stabilit costul final al lucrărilor de 500 de lei, iar la final, inducând-o în eroare, i-au solicitat femeii să achite suma de 5.200 lei”, a declarat Crina Sîrb.

Și asta nu a fost tot, fiindcă, în perioada în care au lucrat la casa femeii, într-un moment de neatenție a acesteia, cei patru i-au furat din locuință 6.000 de lei.

Poytrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud, Crina Sîrb, prejudiciul, în valoare totală de 11.200 de lei, a fost recuperat în totalitate de polițiști.

Oamenii legii au deschis pe numele celor patru un dosar penal pentru furt și înșelăciune. Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.