Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a anunţat că oficiali au găsit doi copii bolnavi de poliomielită în Ucraina, într-o regiune de la frontiera cu România şi alte trei ţări – primele cazuri de paralizie infantilă depistate în această ţară în ultimii nouă ani, relatează Associated Press online.

Două cazuri de poliomielită în Ucraina, într-o regiune de frontieră cu România (Imagine: Ana Poenariu/Mediafax Foto)

Oficiali din domeniul sănătăţii au avertizat Ucraina în legătură cu un risc sporit de apaiţie a unui focar, din cauza nivelului scăzut de vaccinare, în contextul în care doar jumătate dintre copii au fost imunizaţi, anul trecut, împotriva unor boli ca poliomielita.

OMS a confirmat cele două cazuri de poliomielită, în sud-vestul Ucrainei, într-un comunicat, săptămâna aceasta.

Cazurile au fost cauzate de o mutaţie a unui virus al poliomielitei într-un vaccin.

În cazuri rare, virusul din vaccin poate evolua într-o tulpină, care poate provoca noi focare.

OMS a apreciat că riscul ca Ucraina să exporte poliomilita în alte ţări este scăzut, dar a subliniat că regiunea în care au fost descoperite cazurile are frontiere comune cu România, Ungaria, Slovacia şi Polonia.

Sursa: Mediafax.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.