Un incendiu a afectat, luni dimineaţa, un atelier de confecţionare a lumânărilorşi o magazie de lemne din cadrul Mănăstirii Parva. Suprafaţa afectată de flăcări este de circa 70 mp. Nu s-au înregistrat victime. După o luptă cu flăcările de aproximativ trei ore, pompierii militari au reuşit să lichideze incendiul.
„Luni dimineaţa, 9 martie a.c., un apel al călugărilor din complexul monahal Parva – Rebra, pe numărul unic de urgenţă 112, a informat dispeceratul integrat I.S.U. – S.A.J., la ora 11.27, despre izbucnirea unui incendiu într-un atelier de confecţionare a lumânărilor.
Imediat, spre locul indicat au fost alocate trei echipaje de intervenţie din cadrul Secţiei de Pompieri Năsăud, cu două autospeciale de stingere şi un echipaj de prim ajutor SMURD.
Din fericire, au fost înregistrate doar pagube materiale, pompierii militari, împreună cu personalul complexului monahal şi mai mulţi săteni, au acţionat pentru localizarea şi împiedicarea propagării incendiului la o clădire situată la mai puţin de 5 m faţă de zona de manifestare a focarelor.
Incendiul se manifesta violent, cu flacără deschisă, urmată de o degajare mare de fum dens şi toxic rezultată în urma arderii materialelor combustibile şi a cerii folosite pentru confecţionarea lumânărilor. Intervenţia a durat aproximativ trei ore, iar în urma incendiului, au ars atelierul de lumânări şi o magazie de lemne. Suprafaţa totală afectată de flăcări este de cca. 70 mp, echipajele de intervenţie reuşind să lichideze incendiul în limitele găsite, înainte ca acesta să cuprindă clădirea destinată chiliilor călugărilor”, se precizează într-un comunicat al ISU BN.