Home Știri Dosarul “Matusa Tamara” a fost amanat pana la primavara

Dosarul “Matusa Tamara” a fost amanat pana la primavara

Procesul în care Adrian Năstase a fost trimis în judecată pentru dare de mită a fost amânat până în 2 martie 2010.

În dosarul cunoscut sub numele de "mătuşa Tamara", magistraţii au constatat la termenul de a zi că nu a fost respectată procedura, în sensul că fostul preşedinte al Oficiului Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor, Ioan Melinescu, nu a fost corect citat.

 

Citaţia pentru Melinescu nu a ajuns la domiciliul acestuia ci la cabinetul avocatului, ceea ce a dus la amânarea judecării cauzei. Este pentru a doua oară când procesul se amână din acelaşi motiv. O situaţie identică s-a consumat şi în 15 decembrie 2009, tot din lipsă de procedură privind citarea lui Melinescu. Adrian Năstase a fost trimis în judecată de procurorii DNA în dosarul "mătuşa Tamara" pe 21 octombrie, după ce a fost refăcută urmărirea penală şi s-a dat aviz favorabil de către Parlament. În acelaşi dosar, împreună cu Adrian Năstase au mai fost trimişi în judecată Ioan Melinescu, fost preşedinte al Oficiului Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor, pentru sustragere sau distrugere de înscrisuri, luare de mită şi divulgare de informaţii, şi Ristea Priboi, consilier al fostului premier Adrian Năstase, şi fost deputat în perioada 2000-2004, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de complicitate la luare de mită şi complicitate la dare de mită.

 

Raimond Petruţ

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Exit mobile version