Curtea de Apel Cluj a desființat sentința pronunțată anul trecut de Tribunalul Cluj în dosarul în care Consiliul Județean Bistrița-Năsăud se judecă cu autoritățile din județul vecin și a trimis cauza spre rejudecare. În dosarul respectiv, autoritățile județene bistrițene cer despăgubiri Instituției Prefectului Cluj pentru stricăciunile la DJ 172 F prin devierea traficului greu pe drumul în cauză.

Luna trecută, Curtea de Apel Cluj s-a pronunțat în dosarul în care Consiliul Județean Bistrița-Năsăud se judeca cu Instituția Prefectului Cluj și ISU Cluj și în care autoritățile județene din județul nostru cer despăgubiri importante pentru degradarea drumului județean 172 F.

Asta după ce anul trecut, Tribunalul Cluj a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Instituției Prefectului și a respins cererea de chemare în judecată a Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, ca fiind neîntemeiată.

Consiliul Județean Bistrița-Năsăud nu s-a lăsat și a făcut recurs, iar procesul s-a mutat la Curtea de Apel Cluj, care a desființat decizia dată de Tribunalul Cluj, menținând doar partea cu lipsa calității procesuale a Instituției Prefectului. Curtea de Apel Cluj a hotărât și ca dosarul să fie trimis spre rejudecare:

„Admite recursul declarat de recurenţii JUDEŢUL BN şi CONSILIUL JUDEŢEAN BN împotriva sentinţei civile nr. 1037 din 26.04.2023 pronunţată în dosarul nr. 508/33/2022 al Tribunalului Cluj pe care o casează, în parte, în sensul că: rejudecând, respinge excepţia lipsei de obiect. Califică excepţia lipsei de interes ca apărare de fond. Admite în parte cererea de chemare în judecată. Anulează Hotărârea nr. 231/2021 emisă de CJSU Cluj. Dispune trimiterea spre rejudecare a cauzei în privinţa petitului privind despăgubirile. Menţine sentinţa în privinţa soluţiei asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Instituţia Prefectului Jud. Cluj. Definitivă”, se arată în sentința dată de Curtea de Apel Cluj, luna trecută.

O deviere a traficului decisă de județul vecin a făcut varză DJ172 F

Totul a pornit de la o hotărâre a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Cluj, dată în 12.11.2021, prin care aproba devierea traficului greu de peste 7,5 tone de pe DN17, pe DJ 172 F, care traversează județul Cluj, dar și Bistrița-Năsăud.

Este vorba practic de porțiunea care pornește de la Dej din DN17 și se întoarce în DN17 la Beclean, fiind folosită de șoferi ca rută alternativă când este aglomerat drumul național.

La o lună de la această deviere, Primăria Comunei Braniștea, localitate pe care o traversează DJ 172 F semnala faptul că drumul se degradează cu fiecare zi: „La data de 29.12.2021, Primăria comunei Braniștea a adus la cunoștință Consiliului Județean Bistrița-Năsăud că datorită faptului că este oprită circulația mașinilor de tonaj mare pe podul care traversează râul Someș în localitatea Dej, pe drumul județean 172 F, în localitatea Braniștea se înregistrează valori de trafic foarte mare (s-au înregistrat și peste 5.000 de mașini în 24 de ore). Datorită acestui fapt drumul județean se degradează pe zi ce trece, deja existând gropi pe mai multe porțiuni din el și prezentând aspectul de „faianțare” pe porțiuni foarte întinse. De asemenea, foarte mulți cetățeni care au case lângă DJ 172 F s-au plans că le crapă casele datorită traficului greu (autocamioane de peste 40 de tone). După cum știți foarte bine acest drum nu este proiectat să reziste la un asemenea trafic”.

Autoritățile din județul vecin au luat această hotărâre pe perioadă nedeterminată, până la finalizarea lucrărilor la podul din Dej, care reprezenta un pericol pentru șoferi. Nu au cerut însă și acordul Consiliului Județean Bistrița-Năsăud pentru devierea traficului pe drumul care-i aparține.

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Cluj a dispus încetarea aplicabilității hotărârii abia în 15 februarie 2022, traficul fiind deviat pe DJ 172 F aproximativ 3 luni. În doar trei luni de deviere a traficului, cei mai puțin de 10 km de drum de pe teritoriul județului Bistrița-Năsăud au devenit absolut impracticabili.

Consiliul Județean BN a cerut despăgubiri de 19 milioane de lei

În cadrul procesului, Consiliul Județean Bistrița-Năsăud a cerut despăgubiri în valoare de 19 milioane de lei, cu TVA, actualizate la data plății cu rata inflației și dobânda legală, pentru degradările la DJ 172 F. Între timp, CJ BN s-a mobilizat și a reparat drumul în cauză.

Tribunalul Cluj a stabilit, în sentința de anul trecut, că hotărârea dată de CJSU Cluj este legală și temeinică, iar despăgubirile cerute nu au niciun temei: „Reținându-se faptul că Hotărârea nr. 231/12.11.2021 emisă de CJSU Cluj este legală și temeinică, nu există niciun temei pentru acordarea despăgubirilor solicitate de reclamanți, în cuantumul indicat în cererea de chemare în judecată, dat fiind caracterul accesoriu al acestui capăt de cerere”.

Instanța merge pe ideea că a fost vorba despre o situație de urgență care amenința viața și sănătatea oamenilor, astfel că decizia de deviere a CJSU Cluj a fost justificată și legală:

„În aceste condiţii, instanţa reţine faptul că Hotărârea nr. 231/12.11.2021 a fost adoptată de pârâtul CJSU Cluj în temeiul OUG nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de urgenţă, fiind vorba de o situaţie de urgenţă care ameninţa viaţa şi sănătatea persoanelor, în sensul dispoz. art. 2 lit. a) din acest act normativ, în condiţiile în care era necesară devierea circulaţiei ca urmare a stării de degradare avansată a podului din Mun. Dej ce nu permitea circulaţia rutieră până la finalizarea lucrărilor de infrastructură/reabilitare. Prin urmare riscul pentru viaţa şi sănătatea participanţilor la trafic se încadrează în definiţia expusă la art. 2 lit. a) din OUG nr. 21/2004, contrar susţinerilor reclamanţilor. Potrivit art. 22 lit. b) din OUG nr. 21/2004 CJSU Cluj are printre atribuţii evaluarea situaţiilor de urgenţă produse în unităţile administrativ-teritoriale şi stabilirea măsurilor şi acţiunilor specifice pentru gestionarea acestora precum şi urmărirea îndeplinirii lor, astfel că emiterea Hotărârii nr. 231/12.11.2021 apare ca fiind legală şi temeinică din această perspectivă, fără a impune în mod suplimentar obţinerea unor avize sau acorduri suplimentare de la alte autorităţi pentru măsura dispusă”, motivează judecătorii clujeni hotărârea dată anul trecut.

Întrucât hotărârea de deviere a traficului greu a fost revocată de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Cluj în 15 februarie, înainte ca Tribunalul Cluj să se pronunțe, cererea de anulare a hotărârii făcute de Consiliul Județean Bistrița-Năsăud în cadrul aceluiași dosar a rămas fără obiect, au hotărât magistrații clujeni în decizia de anul trecut.

„Instanța apreciază neîntemeiat demersul judiciar al reclamanților, motiv pentru care va respinge cererea de chemare în judecată ca fiind neîntemeiată”, hotăra Tribunalul Cluj anul trecut.

În ceea ce privește calitatea procesuală a Instituției Prefectului, instanța susținea că CJ BN trebuia să cheme în judecată Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Cluj, care a emis hotărârea de deviere în cauză.

Andreea Radu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.