Fostul agent de pază BGS Florin Peter a fost condamnat de Tribunalul Bistrița-Năsăud la 4 ani şi 6 luni închisoare, după ce în aprilie 2015 l-a lovit crunt pe Gheorghe Bologh, acesta decedând la câteva ore distanță din cauza unei hemoragii abdominale cauzată de o ruptură de mezenter. Peter nu a fost de acord cu pedeapsa primită, în condițiile în care spera să fie iertat de judecători, și a atacat sentința în apel la Curtea de Apel Cluj.
Pe lângă condamnarea cu închisoarea, Florin Peter mai este obligat de instanța de la Tribunalul Bistrița-Năsăud să le plătească celor doi copii ai lui Gheorghe Bologh daune morale în valoare totală de 100.000 de euro, dar și peste 14.000 lei de despăgubiri civile, plus câte o rentă lunară de circa 300 lei. Sentința nu este definitivă și a fost atacată în apel la Curtea de Apel Cluj, atât de Florin Peter, dar și de procurori, de copiii lui Gheorghe Bologh, precum și de BGS ca parte responsabilă civilmente.
Peter vrea să scape și spune că a acționat sub presiune psihică
În luna noiembrie a anului trecut, judecătoarea Adina Găurean de la Tribunalul Bistrița-Năsăud l-a condamnat pe fostul agent BGS Florin Peter la 4 ani și 6 luni de închisoare cu executare, după ce a acceptat solicitarea avocatului acestuia să îi schimbe încadrarea juridică din omor în lovituri cauzatoare de moarte. Florin peter nu a fost mulțumit și, așa cum am precizat mai sus, Florin Peter a atacat sentința la Curtea de Apel Cluj. Concret, acesta solicită instanței clujene achitarea sa, “întrucât nu există probe că inculpatul a săvârșit infracțiunea, iar fapta reținută în sarcina sa nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege”.
În cazul în care nu ar obține achitarea, Florin Peter, prin avocatul său, a solicitat instanței faptul să rețină în favoarea sa circumstanțele atenuante prevăzute de art. 75, lit. a Cod penal, adică dacă o infracțiune este săvârșită “sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau printr-o altă acţiune ilicită gravă”, aspect care dacă ar fi acceptat de instanță ar duce la reducerea cu o treime a pedepsei aplicate.
“Inculpatul a acționat împotriva victimei în exercițiul funcțiunii, în intenția de a restabili ordinea publică, după ce victima s-a manifestat violent și în mod profund ilicit, în condițiile în care, într-un local public i-a luat (fără motiv) banii unui consumator în etate (lipsit de putere), a refuzat să-i restituie, a refuzat să iasă din local la somația agenților de pază (implicit a inculpatului), iar apoi s-a pretat la gesturi amenințătoare proferând gestual amenințări la adresa agenților care acționau pentru limitarea acțiunilor victimei de tulburare a ordinii publice. Se constată cu evidență (în opinia apărării) că inculpatul Florin Peter a acționat sub o anumită presiune psihică”, a precizat avocatul în motivarea cererii de apel.
Peter nu a fost mulțumit nici de despăgubirile civile, respectiv daunele morale stabilite de Tribunalul Bistrița-Năsăud pe care ar trebui să le plătească celor doi copii ai lui Gheorghe Bologh, considerând că acestea sunt neîntemeiate, chiar inadmisibile în varianta unei soluții de achitare sau, în cel mai rău caz, reducerea cuantumului acestora. Totodată, Peter a solicitat și înlăturarea obligației de plată a rentei de întreținere dispusă în favoarea fiului lui Gheorghe Bologh.
Îl vrea pe Ciuruș martor în proces
În probațiune, avocatul lui Florin Peter solicită judecătorilor de la Curtea de Apel Cluj să fie audiat în instanță Vlad Ciuruș, cel care a fost împreună cu Peter în noaptea în care l-au pocnit zdravăn pe Bologh.
La Bistrița, instanța nu a acceptat audierea lui Ciuruș, întrucât acesta a fost condamnat într-un dosar disjuns, după ce și-a recunoscut faptele. Potrivit instanţei bistrițene, dacă ar fi figurat în prezentul dosar, Ciuruşar fi avut calitate de inculpat. Însă devreme ce el şi-a exprimat poziţia procesuală, a recunoscut săvârşirea faptei în dosarul judecat de magistraţii Judecătoriei Bistriţa, instanţa tribunalului a considerat că reaudierea sa sub prestare de jurământ în prezenta cauză este neadecvată şi neîntemeiată având în vedere calităţile sale procesuale diferite, urmând să se depună sub prestare de jurământ o mărturie la care el a făcut referire în calitate de inculpat, în care nu a jurat, acesta neputând oricum să relateze decât aspecte care îi sunt favorabile, pentru că în caz contrar s-arîncălca dispoziţiile Codului de Procedură Penală, a motivat la acea vreme judecătoarea Adina Găurean respingerea audierii lui Ciuruș în calitate de martor.
S-a cerut o nouă expertiză medico-legală
În plus, avocatul lui Peter a solicitat Curții de Apel Cluj și efectuarea unei noi expertize medico-legale a victimei agresiunii, respectiv a lui Gheorghe Bologh, care a fost cerută și la instanța de fond și care a fost respinsă.
Astfel, argumentând acest capăt de cerere, avocatul arată că din raportul de expertiză medico-legală întocmit în dosar a rezultat că victima a prezentat la examinare o multitudine de leziuni traumatice corporale, respectiv “escoriații ale regiunii cervicale, toracelui,abdomenului și membrelor superioare și inferioare, minime infiltrate sanguine epicraniene frontale stânga, moderată hiperemie cerebrală, edem cerebral, fracturi costale infiltrate (…) și alte afecțiuni”.
“S-a concluzionat că moartea victimei s-a datorat unei hemoragii interne produsă ca urmare a unei contuzii de mezenter cu rupturi superficiale.
Față de cele relevate în acest context, pare evident faptul că prin cele 3 lovituri aplicate cu pumnul, inculpatul nu i-a putut produce totalitatea leziunilor constatate pe cadavrul victimei. Cercetările nu au demonstrat ce s-a întâmplat cu victima după consumarea evenimentului cercetat, nefiind stabilit unde a mai umblat victima în acea noapte (cunoscută fiind ca o persoană recalcitrantă) și în ce împrejurări a suferit acele leziuni traumatice situate în regiuni corporale diferit, în condițiile în care avea alcoolemia de 2,30 gr‰ (respectiv beție avansată, aproape de coma alcoolică).
Probele administrate în cauză nu sunt de natură să explice multitudinea leziunilor traumatice corporale suferite de victimă și subzistă serioase dubii privind producerea leziunilor letale asupra victimei.
Inculpatul a recunoscut constant că i-a aplicat victimei un nr. de 3 lovituri cu pumnul și a precizat în ce regiuni corporale. Nu s-a stabilit însă cu certitudine dacă cele 3 lovituri aplicate cu pumnul de către inculpat, respectiv o lovitură în regiunea abdominală, altă lovitură în regiunea corporală, iar cea de a treia lovitură în zona submandibulară (sub bărbie), i-au putut fi cauzate victimei toate leziunile tanatogeneratoare ori există un dubiu referitor la această concluzie medico-legală”, a precizat, printre altele, avocatul lui Peter în motivarea cererii de apel.
Totodată, avocatul încearcă să inducă ideea că leziunile care i-au provocat moartea lui Bologh ar fi putut fi produse prin cădere, bărbatul fiind în stare de ebrietate avansată, inclusiv prin lovirea de piese de mobilier sau prin cădere pe scările blocului, peste una sau mai multe biciclete care erau “parcate” în scara imobilului.
Copii lui Bologh vor schimbarea încadrării în ucidere din culpă
Așa cum am precizat mai sus, sentința a fost atacată și de copiii lui Gheorghe Bologh, prin avocatul lor. În motivarea cererii de apel, se arată că sentința pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud este nelegală și netemeinică sub aspectul schimbării încadrării juridice a faptei din infracțiunea de omor în infracțiunea de vătămări cauzatoare de moarte, în sensul în care instanța a reținut că inculpatul nu a acționat cu intenția de a ucide victima sau a acceptat eventualul deces al acesteia.
“Credem că anumite împrejurări reținute în considerente au fost greșit interpretate de instanța de fond.
Astfel, împrejurarea că victima se afla într-o stare avansată de ebrietate atrage concluzia că reflexele acesteia erau mult diminuate, astfel că posibilitatea de a se apăra de lovituri ori de a riposta erau mult reduse.
Inculpatul, care cunoștea starea în care se afla victima, în mod evident a conștientizat că loviturile aplicate își ating ținta din plin, că inculpatul nu le putea evita, astfel că efectul acestora asupra corpului victimei era mult mai intens decât dacă victima nu ar fi fost în stare de ebrietate.
Apoi împrejurarea că inculpatul a fost boxer nu atrage nicidecum concluzia că acesta nu era conștient de intensitatea loviturilor, ci chiar dimpotrivă. Cineva care nu este obișnuit să lovească cu pumnul poate avea un dubiu cu privire la intensitatea și efectul loviturilor sale. Dar, o persoană care s-a ocupat cu această activitate, fost sportiv de performanță, nu poate avea vreun dubiu cu privire la intensitatea și efectul loviturilor aplicate unei persoane lipsite de apărare.
Din aceste împrejurări rezultă că inculpatul a acceptat faptul că loviturile aplicate pot să afecteze grav organele interne și să atragă moartea victimei.
Așadar, contrar raționamentului instanței de fond, starea avansată de ebrietate a victimei și calitatea de fost boxer a inculpatului sunt împrejurări care atrag concluzia că suntem în prezența infracțiunii de omor săvârșită sub aspectul laturii subiective cu intenție indirectă, iar cu a celei de lovituri cauzatoare de moarte”, a arătat avocatul celor doi copii ai lui Gheorghe Bologh.
Eu propun sa intre ” mortul ” la puscarie… si pe acest tem.bel… sa-l faceti ” colonel de politie”… , procuror sau judecator … !
Buna propunerea…..derbedeul asta copiaza politicienii….din acuzati de tot de fapte de coruptie devin acuzatori! In ce Romanie traim!