Din dosarul Corneliei Baciu, care a fost trimisă în judecată în 2015 deoarece ar fi constituit un grup infracţional organizat ce ar fi contractat prin interpuşi credite false, reiese faptul că au existat şi persoane care au contractat credite pentru ele însele, principala inculpată din acest dosar ajuntându-le doar cu eliberarea unor adeverinţe de venit.

 

Doi dintre martorii audiaţi de instanţă la unul din termene, au declarat că banii obţinuţi din creditele contractate pe numele lor au fost folosiţi de ei, nu de Cornelia Baciu. Singurul lucru făcut de inculpată a fost să le elibereze adeverinţele de salarizare necesare la dosarul de credit. În ceea ce priveşte angajările pe firmele Corneliei Baciu, doar una pare să fi fost reală.

 

Angajat ca şofer, a scos 20.000 euro de la bancă

Câmpan Sorin a declarat în faţa instanţei că a fost angajatul Corneliei Baciu, ca şofer. Bineînţeles, bărbatul a fost angajat fiindcă voia să obţină un credit, iar la Cornelia Baciu a ajuns prin intermediul fiului acesteia, Cristian-Nicolae Sfinţean, pe care îl cunoştea întâmplător, însă nu foarte bine cât şă îi cunoască şi numele.

“Îmi amintesc că am vrut să iau un credit prin 2007, cu care vroiam să deschid o afacere. Am scos creditul, în cuantum de…

 


Află mai multe cumpărând ediția tipărită a Gazetei de Bistrița de la orice punct de vânzare a presei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.