Un tânăr din Rebrișoara este cercetat de polițiști, după ce aceștia au descoperit că el conducea un autoturism ale cărui plăcuțe de înmatriculare aparțineau unui alt autovehicul radiat din circulație în urmă cu aproximativ 4 ani.
Polițiștii rutieri din Năsăud au oprit pentru verificări un autoturism care se deplasa pe Drumul Național 17D, prin orașul Năsăud. La volan a fost identificat un bărbat de 29 de ani din Rebrișoara.
În urma verificărilor, polițiștii au constatat faptul că plăcuțele de înmatriculare aplicate au fost emise de autoritățile din Germania și au fost atribuite unui autoturism care ar fi fost radiat din circulație, din anul 2018. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate de către poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Năsăud, sub aspectul infracțiunilor de conducerea unui autovehicul neînmatriculat și conducerea unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare.