Home Societate Dosar penal pentru doi bistrițeni prinși cu țigări de contrabandă

Dosar penal pentru doi bistrițeni prinși cu țigări de contrabandă

Doi tineri din Bistrița au începând de azi noapte probleme de ordin penal, după ce au fost prinși de polițiști cu 7 pachete de țigări netimbrate, în autoturism. Ambii au fost duși la audieri, iar oamenii legii le-au întocmit un dosar penal pentru contrabandă.

Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, în noaptea de 24/25 septembrie, pe raza municipiului Bistrița, polițiștii Biroului de Ordine Publică au oprit în trafic un autoturism la volanul căruia se afla un bistrițean, în vârstă de 20 ani.

„În urma efectuării controlului sumar asupra autovehiculului au fost identificate mai multe pachete cu țigarete, fără timbre sau banderole fiscale românești, asupra tânărului fiind identificate, de asemenea, mai multe țigarete netimbrate”, a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

Conducătorul auto și pasagerul aflat în autoturism, un tânăr în vârstă de 18 ani, au fost conduși la sediul IPJ Bistrița-Năsăud întrucât există suspiciunea săvârșirii infracțiunii de contrabandă.

Totodată, cele peste 150 de țigarete identificate au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, în cauză fiind întocmit dosar penal.

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Exit mobile version