Noul director al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bistriţa-Năsăud, Doris Moldovan pare să îşi fi luat în serios atribuţiile ce-i revin odată cu numirea ei la cârma instituţiei.
Făcând „picior frumos” de la Bistriţa la Bucureşti şi de la Bucureşti la Bistriţa, Doris Moldovan a reuşit obţinerea unei finanţări de 10 miliarde de lei vechi pentru construirea unui Centru de Formare Profesională la Beclean. Întregul proiect nu i se datorează însă în totalitate, acesta fiind demarat de pe vremea fostei conduceri, respectiv Ioan Nelu Botiş.
Bani obţinuţi… cu greu
Banii pentru construirea Centrului de Formare de la Beclean au fost obţinuţi foarte greu, cel puţin aşa consideră Doris Moldovan. „Am obţinut foarte greu aceste sume. În luna aprilie a acestui an, când am fost eu numită la conducerea la AJOFM Bistriţa-Năsăud, banii nu erau prevăzuţi în buget, nu îi aveam încă în acest departament la investiţii. La câteva zile am primit bugetul pentru anul 2009, iar ca sumă la investiţii aveam doar 600.000 de lei, care reprezentau o parte a banilor necesari construirii Centrului de Formare de la Beclean. (…) Nu am început efectiv procedurile pentru că nu avem voie legal dacă nu este alocată toată suma. Şi de atunci au început drumurile mele la Bucureşti. Ştiam că trebuie să cer bani pentru subvenţii şi bani pentru Beclean. Şi mă loveam des la lucru de replica – nu sunt bani. (…). Şi iarăşi o luam de la capăt: bani pentru subvenţii, bani pentru Beclean, până când am primit un telefon de la Bucureşti, prin care mi s-a confirmat alocarea banilor pentru Centrul de Formare de la Beclean. Este vorba de 10 miliarde de lei vechi, bani care vor fi investiţi într-un sediu foarte modern”, a precizat directorul AJOFM Bistriţa-Năsăud, Doris Moldovan.
De la ruine, la… „rubine”!
Potrivit precizărilor făcute de Dumitru Drăgan, din cadrul Centrului de Formare Profesională, actuala clădire care va fi modernizată este de fapt un fost punct termic de circa 394 de metri pătraţi. La parterul clădirii vor fi amenajate trei spaţii pentru pregătirea practică, respectiv cursuri de dulgher, zidar şi fierar-betonist. De asemenea, va fi realizată şi o sală de cursuri, un vestiar şi un grup sanitar. La etaj se vor amenaja trei birouri, două destinate Agenţiei Locale pentru Ocuparea Forţei de Muncă din Beclean, un altul pentru Centrul de Formare Profesională, o sală de curs care va fi destinată diverselor programe de formare profesională, o magazie şi o arhivă. Întreaga investiţie va costa nu mai puţin de 10 miliarde de lei vechi, adică un milion de lei. „Desigur că ne va avantaja foarte mult acest spaţiu, datorită faptului că persoanele din acea zonă care vor să urmeze un curs de formare profesională nu mai trebuie să se îndrepte spre Bistriţa, scăzând astfel foarte mult cheltuielile cu naveta. (…). Pregătirea se va face la alte standarde, având în vedere că o să avem sălile noastre proprii pentru pregătirea practică”, a explicat Dumitru Drăgan.
Pregătiţi de licitaţie!
Directorul AJOFM Bistriţa-Năsăud, Doris Moldovan spune că firma care va câştiga licitaţia pentru realizarea Centrului de Formare Profesională de la Beclean va trebui să fie foarte conştientă că are la dispoziţie patru luni efectiv, adică o perioadă relativ scurtă de timp. „Trebuie să aibă mână de lucru. Condiţiile noastre sunt destul de drastice, tocmai ca să fim siguri că vom reuşi. Recepţia finală e pe 20 decembrie, iar lucrarea trebuie terminată cam cu o săptămână înainte, adică undeva la începutul lunii decembrie trebuie să fim gata”, a precizat Moldovan. Licitaţia pentru desemnarea constructorului va avea loc pe 10 august şi va fi asistată de o comisie de evaluare, experţi din cadrul Prefecturii Bistriţa-Năsăud şi Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă. Contractul cu firma va fi semnat pe cel târziu 17 august , deoarece „nu ne permitem să lungim perioada de realizare a sediului”.
Atelierele…o necesitate
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bistriţa-Năsăud se gândeşte ca pe viitor să modernizeze şi Centrele de Formare Profesionale de la Rodna şi Bistriţa, având în vedere că la ora se află în chirie. „Avem nevoie de atelierele practice care ne lipsesc. În prezent avem contractate la fiecare curs de pregătire practică cu agenţi economici care ne-au sprijinit în decursul anilor în formarea profesională. Este bine însă ca măcar 10-20 % din orele alocate pentru pregătirea practică să se desfăşoare în ateliere, ca urmare a faptului că unii cursanţi sunt începători în ocupaţie şi nu au deprinderi chiar deloc, deprinderi pe care este bine să şi le formeze în atelierele noastre. (…). Pentru fierari-betonişti avem deja echipamentul necesar pregătirii practice, adus din Grecia în valoare de patru miliarde de lei vechi, mai avem ceva şi pentru zidari, o să obţinem şi pentru dulgheri, ceea ce o să ne ajute foarte mult în pregătirea viitoare.”, declară Dumitru Drăgan. Potrivit acestuia, în decursul a opt ani în care a făcut o monitorizare şi o analiză s-au derulat 29 de cursuri cu 753 de cursanţi, numai în anul 2007 fiind organizate patru cursuri, cu 131 de cursanţi.
Ca o ultimă remarcă, dacă totul decurge bine, undeva în apropierea sărbătorilor de iarnă din acest an va fi inaugurat şi noul Centru de Formare Profesională de la Beclean, investiţie în valoare de 10 miliarde de lei vechi. Chiar dacă nu i se datorează în totalitate această reuşită, noul director al AJOFM Bistriţa-Năsăud, Doris Moldovan păşeşte mândră înainte de toate proiectele ce tind să îi „iasă”.