
Dorin Vlașin, primarul orașului Năsăud, spune că bugetul de venituri și cheltuieli pentru anul 2025 este cel mai mare din ultimii ani, iar ponderea alocată Secțiunii de dezvoltare este, în premieră, de aproximativ 75%.
„Am început acest an în mare forță. Avem un buget record, aș putea spune cel mai mare în toate timpurile și aici vorbim de aproximativ 30 de milioane de euro, care nu include alte două proiecte majore, și anume Complexul Sportiv Multifuncțional, care se derulează prin Compania Națională de Investiții, și proiectul de extindere a rețelelor de apă și canalizare, în etapa a doua a Masterplanului,care se derulează prin Aquabis”, a declarat primarul Dorin Vlașin, pentru Mesager24.
Potrivit edilului năsăudean, administrația locală va avea un volum uriaș de investiții, cu finanțare din fonduri europene, dar și de la bugetul local.
„Amintesc de modernizarea celor 17 străzi, pe unele dintre acestea urmând să fie turnat al doilea covor asfaltic. Se lucrează intens la proiectul de reabilitare, modernizare al Școlii Gimnaziale <Mihai Eminescu> – un obiectiv foarte important pentru comunitatea noastră și pentru cei 800 de elevi -, lucrările de eficientizare energetică de la Liceul Economic, dar și de la cele patru blocuri – C1, 4bis, 67 și bl. 1, care în total însumează 19 scări – dar și la proiectele pe care le derulăm cu insule ecologice, managementul traficului cu semaforizare inteligentă, iluminat public cu sistem de telegestiune”, a mai precizat Dorin Vlașin.