Comisia permanentă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO a efectuat, în perioada 13-15 mai 2015, o vizită de lucru la Cetățile Dacice din judeţul Hunedoara. Aceasta a inclus, pe lângă vizitarea cetăţilor, consultări cu reprezentanţii Consiliului Judeţean Hunedoara, ai Comitetelor de gestiune UNESCO pentru monumentul Cetățile Dacice din Munții Orăștiei, primari, reprezentatul Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva şi a Parcului Natural Grădiștea  Muncelului – Cioclovina.

Cu această ocazie au fost identificate o serie de probleme grave ce afectează aceste monumente istorice:

  • statutul juridic al proprietăţilor pe care se găsesc situate Cetățile Dacice din Munții Orăștiei;
  • lipsa unei infrastructuri adecvate care să asigure accesul turiştilor la cetăţi;
  • întreţinerea şi administrarea necorespunzătoare a siturilor arheologice;
  • poziția unor situri arheologice în interiorul siturilor naturale aflate în administrarea Ministerului Mediului şi Pădurilor;
  • lipsa corelării actelor normative iniţiate de instituţii diferite ce pot avea incidenţă asupra siturilor arheologice, în vederea stabilirii unor criterii comune pentru protejarea siturilor;
  • braconajul arheologic și lipsa unor mijloace adecvate de protecț

Având în vedere cele constatate la faţa locului şi în urma discuţiilor purtate, una dintre concluziile acestei deplasări a Comisiei permanente comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO este  necesitatea susţinerii demersurilor de atribuire în administrare şi a celorlalte cetăţi către autorităţile judeţene sau locale. De asemenea, a reieşit şi oportunitatea unei iniţiative legislative privind protejarea monumentelor UNESCO.

Face parte din conceptul european de guvernanţă această decizie. E nefiresc să iei decizii de la Bucureşti în legătură cu realităţi de la Hunedoara atâta timp cât cei de la Hunedoara ar putea administra mult mai bine aceste lucruri. Susţinem în totalitate autorităţile locale, a declarat senatorul Dorin-Mircea Dobra, vicelider al Grupului parlamentar PNL din Senat şi Secretar al Comisiei permanente comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.