dominic fritz

Dominic Fritz, primarul USR al Timișoarei, a fost acuzat astăzi de către Agenția Națională de Integritate că ar fi avut un conflict de interese, după ce a semnat un act administrativ pentru o persoană care i-a împrumutat bani în campania electorală din 2020, conform mediafax.ro. Acesta a spus că va ataca în instanță raportul ANI, care propune încetarea mandatului, el susținând că scopul dosarului este de a îi pune o etichetă de pătat politic.

Printr-o postare pe pagina sa de Facebook, Dominic Fritz răspunde acuzațiilor:

„E ca la Radio Erevan: ei spun că am participat la elaborarea unui PUZ pentru un beneficiar care mi-a împrumutat bani – doar că nu am participat, nu a fost beneficiar și nu mi-a împrumutat mie bani.

Un arhitect a elaborat documentația tehnică pentru PUZ-ul unui client. Acel PUZ a trecut toate etapele înainte să ajung eu primar, cu tot cu semnătura predecesorului meu. Când am preluat mandatul, lipsea doar votul din Consiliul Local. Ca să nu intre o documentație semnată de fostul primar în noul consiliu, m-au rugat colegii în primele zile de mandat să semnez încă o dată referatul de aprobare care trimite documentația, fără să fie schimbată o virgula, în CL.

Arhitectul, care NU este beneficiarul PUZ-ului cum susține ANI, ci doar l-a elaborat pentru un client, fără să beneficieze în vreun fel de votarea sau ne-votarea lui, este și consilier local USR. A împrumutat campania de primar din 2020 cu 25.000 lei, sumă din care eu personal nu am văzut niciun leu și care au fost restituiți în momentul în care AEP a returnat banii de campanie (așa se finanțează campaniile electorale în România)” a afirmat Dominic Fritz.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.