Deputatul Stelian Dolha este de părere că Guvernul nu poate ceda anumitor forme de presiune, făcând referire la depolitizarea instituțiilor publice.

„PSD, călare pe prefecturi și pe aproape toate instituțiile deconcentrate din țară tușește atunci când vine vorba de înlocuirea celor numiți politic și-și arată ghearele atunci când un ministru trimite la plimbare câte un director cu probleme. Este cazul directorului de la Romsilva, Adam Crăciunescu, al cărui nume a fost și este vehiculat în dosarul retrocedărilor lui Hrebenciuc. Chiar dacă prezența acestuia în funcție devenise toxică pentru instituție, PSD tot a găsit de cuviință să strâmbe din nas și prin vocea lui Dragnea să pomenească inclusiv de moțiune de cenzură, în caz că partidul se supără suficient de tare.
Evident că acest Guvern nu poate ceda unor asemenea forme de presiune și vreau să cred că nici n-o va face. Iar dacă formula corectă pentru depolitizarea acestor structuri și profesionalizarea lor nu înseamnă nimic altceva decât „reașezarea funcției publice pe principii temeinice” după cum se exprima aseară Dacian Cioloș, nu pricep de ce s-ar simți ofensat PSD-ul.
Nu vreau să cred că le-a dispărut complet simțul realității atunci când se cred în opoziție dar în același timp au pretenția să-și păstreze oamenii lor de casă în funcțiile publice cele mai înalte din județe și agenții. Și eventual ca oamenii aceștia să facă în continuare politica PSD nederanjați de nimeni”, a scris co-președintele PNL BN, deputatul Stelian Dolha, pe pagina de socializare.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.