La data de 17 decembrie, Curtea Constituțională a României a stabilit că Ordonanţa 55/2014 este neconstituţională.
„Decizia de astăzi a Curţii Constituţionale a României, care a stabilit că Ordonanţa 55/2014 este neconstituţională pune capăt definitiv unei făcături legislative care a otrăvit spaţiul public românesc.
Departe de a fi o surpriză, decizia Curţii Constituţionale vine să confirme ceea ce au ştiut de la bun început inclusiv guvernanţii care au iniţiat-o, dar şi parlamentarii puterii, care au validat-o, că ordonanţa în cauză a călcat în picioare cele mai elementare norme legislative. Cea mai gravă a fost stimularea pentru o perioadă determinată a traseismului politic, prin suspendarea efectelor unei legi organice ca urmare a unei simple ordonanţe.
Aşteptăm ca legea care a validat ordonanţa 55 să se întoarcă în Parlament pentru a fi corectată printr-o altă lege, iar în funcţie de motivarea judecătorilor Curţii Constituţionale efectele pe care le-a produs să fie obligatoriu îndreptate, chiar dacă aceasta ar putea însemna pierderea unor mandate de aleşi locali.
Ar fi de bun simţ ca cei care poartă responsabilitatea acestei ordonanţe-rebut, dar şi Avocatul Poporului, care a refuzat să o atace, să-şi asume toate consecinţele, inclusiv pierderea unor mandate şi să-şi prezinte demisiile din funcţiile în care, unii tocmai au fost reconfirmaţi”, potrivit deputatului PNL, Stelian Dolha.
Deputații PNL arătau, în sesizarea trimisă Curții Constituționale, că OUG 55/2014 este neconstituțională pentru că a reglementat în cazul instituțiilor fundamentale ale statului, cum este cazul administrației locale și partidele politice, lucrul interzis de Constituție.
De asemenea, s-a făcut referire la o serie de decizii anterioare ale Curții Constituționale privind interzicerea traseismului politic al aleșilor locali, dar și la faptul că OUG 55 a fost adoptată în materia drepturilor electorale, lucru de asemenea interzis de legea fundamentală.
Proiectul de lege de aprobare a OUG 55 care a permis migrația aleșilor locali a fost adoptat, în 9 decembrie, de plenul Senatului, fiind înregistrate 86 de voturi „pentru”, 36 „împotrivă” și șase abțineri.
OUG care a permis migrația aleșilor locali pentru 45 de zile fără ca aceștia să-și piardă mandatul a fost adoptată de Guvern în 28 august. Aleșii locali au putut opta pentru un partid până pe 17 octombrie.