Polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Beclean și cei din cadrul Postului de Poliție Lechința sunt cei care au efectuat cercetările, astfel că la data de 9 februarie au fost identificați trei tineri din Lechința care în nopțile de 01/02, respectiv 07/08 februarie, au sustras mai multe bunuri din incinta unui local.
Cei care au comis furtul sunt din Lechința și au vârsta de 18 ani și 21 de ani.
Prejudiciul cauzat este în valoare de 7.600 de lei.
„Față de doi dintre aceștia a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, urmând a fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Beclean cu propunere de arestare preventivă. Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii întregii activități infracționale”, potrivit IPJ BN.