Jandarmii bistrițeni au intervenit, marți după-amiaza, în zona Andrei Mureșanu, unde doi tineri au fost surprinși în apropierea unui magazin în timp ce consumau substanțe susceptibile de a fi interzise.

„Marți 11 aprilie 2023, în jurul orei 15.00, jandarmii din cadrul Detașamentului 1 Mobil Bistrița au intervenit în urma unui apel la 112 prin care se anunța faptul că doi tineri consumă substanțe susceptibile de a fi interzise și manifestă un comportament suspect chiar în apropierea unui magazin de pe strada Andrei Mureșanu, din municipiul Bistrița. Jandarmii s-au deplasat imediat la locul solicitării, unde au trecut la identificarea persoanelor în cauză. Cei doi tineri au 24, respectiv 19 ani, iar în urma executării controlului corporal preventiv, asupra acestora au fost găsite mai multe hârtii împachetate în care se afla o substanță vegetală de culoare verde gălbui.

Pe numele acestora vor fi întocmite actele de sesizare pentru infracțiunea de deținere de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept”, a transmis IJJ Bistrița-Năsăud.

Persoanele, documentele și substanța găsită asupra acestora urmează a fi predate polițiștilor, pentru continuarea cercetărilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.