Două persoane din Bistrița sunt cercetate penal într-un dosar privind săvârșirea infracțiunii de deturnare de fonduri, după ce polițiștii au constatat că acestea ar fi luat subvenții pentru o fermă, dar ar fi folosit banii în alte scopuri.

„La data de 22 iulie, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice s-au sesizat din oficiu și au întocmit un dosar penal în cadrul căruia sunt efectuate cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunii de deturnare de fonduri. În urma primelor verificări efectuate, a reieșit faptul că, în perioada aprilie-iunie 2020, doi soți de 52 și 49 de ani, ambii din Bistrița, în calitate de reprezentanți ai unei ferme agricole ar fi solicitat și primit subvenții pentru fermă, însă ar fi schimbat destinația banilor, folosindu-i în alte scopuri”, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.

Polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările pentru deturnare de fonduri.

1 COMENTARIU

  1. Bieții de ei! Și-au plătit cu acei bani datoriile care le-au făcut pentru întreținerea fermei și acum nu au facturi și chitanțe corespunzătoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.