Doi șoferi s-au ales miercuri cu dosare penale, după ce polițiștii i-au depistat sub influența alcoolului la volan.
Unul din cei doi, care circula cu autoturismul pe o stradă din Bistrița Bârgăului, a fost oprit miercuri seara de polițiștii Serviciului Rutier și testat cu etilotestul, care a indicat o valoare foarte mare.
„La volan a fost identificat un bărbat de 41 de ani din Bistrița Bârgăului, iar în urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a fost 1,22 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, a fost condus la spital pentru a-i fi prelevate mostre biologice, în vederea determinării alcoolemiei”, a transmis IPJ Bistrița-Năsăud.
Tot miercuri, oamenii legii au mai depistat un șofer care consumase alcool înainte de a urca la volan. Bărbatul a fost implicat într-un accident rutier, pe DN 17 în Piatra Fântânele, după ce a pierdut controlul direcției autovehiculului pe care îl conducea, iar mai apoi a lovit un stâlp din beton și s-a răsturnat.
„În după-masa de ieri, 21 august, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului au fost sesizați prin SNUAU 112, despre faptul că pe Drumul Național 17, în localitatea Piatra Fântânele, un ansamblu auto încărcat cu fier vechi, format din autoutilitară și remorcă, înmatriculate în Republica Moldova, s-a răsturnat.
La fața locului, polițiștii l-au identificat pe conducătorul auto, un bărbat de 41 de ani din Bacău, care nu avea nevoie de îngrijiri medicale și care se afla singur în vehicul. Din primele date, a reieșit faptul că acesta se deplasa pe direcția Bistrița – Vatra Dornei, iar la un moment dat a pierdut controlul direcției, a intrat în coliziune cu stâlp din beton și un indicator auto, după care s-a răsturnat.
În urma testării cu aparatul etilometru, valoarea indicată a fost 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital pentru determinarea alcoolemiei”, a precizat IPJ Bistrița-Năsăud.
În ambele cazuri au fost întocmite dosare penale, iar polițiștii continuă cercetările.