Zborul Basel – București, întârziere de aproape trei ore, miercuri 12 februarie, după ce doi români au fost evacuați de polițiștii francezi, în colaborare cu colegii elvețieni, relatează RoElveția.ch.

Unul dintre ei a fost prins fumând marijuana în toaleta aeronavei, iar celălalt, aflat sub influența evidentă a alcoolului, era foarte vocal, dar nu recalcitrant.

Pasagerii au relatat că românul era beat și făcea glume și spun despre polițiști că au făcut un abuz atunci când l-au dat jos din aeronavă.

„Eu cred că a fost un abuz al însoțitoarelor de zbor, angajatele companiei Wizz Air. Era clar o stare plină de tensiune în avion, era și normal, eram acolo de aproape trei ore, însă domnul care a fost evacuat nu a facut nimic care să pună în pericol siguranța celorlalți pasageri. Mirosea a alcool, dar glumea și nici măcar nu jignea. Desigur că și însoțitoarele erau nervoase, dar consider că a fost totuși o măsură exagerată.”, a declarat pentru RoElveția unul dintre pasageri.

Citește și: Încep negocierile între Trump și Putin pentru oprirea războiului din Ucraina

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.