Doi bistrițeni și un maramureșean au rămas fără permise de pescuit pentru următoarele 90 de zile, după ce au fost prinși de jandarmii sălăjeni, pescuind în zone interzise prin lege.
În perioada 01 noiembrie 2021 – 15 martie 2022 este interzis pescuitul în zona podurilor, acestea fiind considerate locuri de iernat pentru pești. Aceste prevederi legale nu au fost respectate de doi bărbați din Bistrița-Năsăud și de unul din Maramureș, care au fost prinși de jandarmii sălăjeni, pescuind în zonele unor poduri de pe Someș.
„Duminică, 14 noiembrie, jandarmii sălăjeni au efectuat mai multe controale pentru verificarea respectării prevederilor O.U.G. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura.
Doi bărbați cu vârsta de 44, respectiv 46 de ani, domiciliați în județul Bistrița-Năsăud, au fost depistați în timp ce pescuiau în zona podului care traversează râul Someș din localitatea Fodora.
De asemenea, un bărbat de 20 de ani, domiciliat în județul Maramureș, a fost depistat în timp ce pescuia în zona podului care traversează râul Someș din localitatea Cormeniș”, a transmis IJJ Sălaj.
Cei trei pescari amatori au fost sancționați contravențional pentru pescuit în zona de protecție, iar permisele de pescuit au fost ridicate și suspendate pe o perioadă de 90 de zile.