Doi soți, membri importanți în comunitatea penticostală din Cluj-Napoca au păcălit un tânăr italian care a cumpărat de la ei o casă pe care a dat aproape 200.000 euro, dar care nu are drum de acces. Soții Lidia și Ionatan Apolzan au fost dați în judecată de Keller Stefano, un tânăr italian care a terminat medicina. Inițial instanța a decis că cei doi clujeni ar trebui să îi plătească aproape 100.000 euro, dar ulterior, instanța superioară a șters cu buretele această decizie, respingând acțiunea tânărului italian. Lidia Apolzan conduce departamentul contabil al Bisericii Betel din cartierul Zorilor, iar soțul ei, pastor, ține prelegeri tinerilor despre diferite subiecte.
Keller Stefano a deschis un proces împotriva soților Lidia și Ionatan Apolzan, doi membri importanți din comunitatea penticostală clujeană, pentru a obține, împotriva celor doi, o hotărâre judecătorească prin care cei doi să îi plătească despăgubiri.
El a cerut instanței să dispună obligarea pârâților la plata sumei de 78.000 EUR reprezentând reducerea cu 25% a prețului de vânzare al imobilului având în vedere lipsa accesului la drumul public, respectiv a sumei de 10.000 EUR cu titlu de daune-interese, în considerarea faptului că pârâții au ascuns la momentul încheierii contractului calitatea de loc înfundat a bunului. Suma plătită pentru locuință a fost de 197.000 EUR.
În cererea de chemare în judecată, Keller a arătat că în 2017 a cumpărat de la soții Apolzan imobilul aflat pe str. B.P. Hașdeu nr. 25A, înscris în C.F. nr. 251727 Cluj-Napoca. În cuprinsul contractului, soții Apolzan au declarat în mod expres că imobilul are acces la drumul public. Însă, după ce a plătit banii, un inginer i-a arătat lui Keller hărțile topo cadastrale ale zonei în care se vedea că, de fapt, accesul la casă se făcea pe un drum aflat în proprietatea privată a Universității Babeș-Bolyai, respectiv că inclusiv locurile de parcare aflate în fața imobilului aparțineau universității, deși soții Apolzan îi prezentaseră reclamantului această cale de acces ca fiind legală.
După ce a fost tras pe sfoară, el a încercat să îi contacteze pe soții Apolzan pentru a rezolva problema pe cale amiabilă, dar acest lucru nu a fost posibil.
El spune că, dacă ar fi cunoscut faptul că imobilul nu avea drum de acces nu l-ar mai fi cumpărat.
În replică, cei doi soți spun că ei au achiziționat casa în 1990 și că după câțiva ani au avut un contract de folosință încheiat cu o vecină pentru a se putea folosi de drumul ei ca și cale de acces la imobil.
Ei au mai adăuga și că, anterior încheierii contractului, au încheiat un antecontract cu mama Keller, care a participat la vizionarea imobilului și căreia i-a fost prezentat imobilul, locul prin care se putea accesa acesta și o parcare amenajată unde pârâții își parcau autoturismul. Acesteia i s-a indicat că la acel moment pârâții foloseau calea de acces aflată pe imobilul proprietatea UBB, însă imobilul are o cale de acces legală situată pe imobilul vecinei. Ei mai spun că, de fapt, Keller nici nu ar fi fost prea interesat de starea imobilului pe care l-a văzut de 2 ori înainte de a semna contractul.
La dosar a fost depus și un raport de expertiză tehnică judiciară în specializarea topografie din care reiese că imobilul în litigiu nu beneficiază de o cale de acces la drumul public, având calitatea de loc înfundat.
Lidia Apolzan nu a dorit să comenteze situația prezentată.
”Vă mulțumesc, nu vreau să comentez nimic, vă mulțumes!”, a declarat ea.
Judecătorii i-au arătat italianului mișcarea du-te-vino
Inițial, procesul a fost înregistrat la Judecătoria Cluj-Napoca, unde Keller a avut câștig de cauză.
Instanța a constatat că nu există un drept legal de servitute de trecere peste acest teren, conform extrasului de carte funciară a imobilului în litigiu. Mai mult, instanța reține că înșiși pârâții recunosc inexistența unui drept de servitute, dreptul „legal” de trecere pe terenul învecinat fiind, conform apărărilor pârâților, bazat de toleranța manifestată de către proprietarul imobilului învecinat, care a permis accesul pârâților pe acest teren.
Instanța apreciază această apărare a pârâților ca fiind neîntemeiată, deoarece toleranța manifestată de proprietarul fondului învecinat nu conferă reclamantului un drept legal de trecere peste acest teren care să îi permită accesul la drumul public, încălcarea dreptului de proprietate asupra unui teren învecinat neputând constitui drept legal de trecere.
”În ceea ce privește susținerea conform căreia accesul la drumul public se poate realiza pe aleea de acces aflată pe imobilul proprietatea Universității Babeș-Bolyai, instanța reține că și această apărare este neîntemeiată, pentru aceleași considerente. (…) Astfel, instanța constată că lipsa de informare culpabilă reținută de instanța de apel se raportează la relația dintre reclamant și agenția imobiliară. Aceste considerente nu vizează atitudinea pârâților din prezentul dosar, care au prezentat reclamantului imobilul ca având o cale de acces legală la drumul public atât în momentul prezentării imobilului, cât și la încheierea contractului de vânzare, în fața notarului public. (…) Conform raportului de expertiză tehnică judiciară în specializarea construcții și evaluarea proprietății imobiliare, ca urmare a lipsei unei căi de acces la drumul public, reducerea prețului estimată de expert este în cuantum de 78.000 EUR, valoarea aproximativă a bunului fiind de 53% din prețul de vânzare. (…) Constatând îndeplinite condițiile prevăzute de lege, instanța va admite și acest capăt de cerere și va obliga pârâții la plata către reclamant a sumei de 10.000 EUR cu titlu de daune-interese.
Totodată, în raport de soluția de admitere a cererii, reținând culpa procesuală a pârâților, la solicitarea reclamantului (…) instanța va obliga pârâții la plata către reclamant a sumei de 16.517,43 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată”, arată motivarea judecătorească.
Cu toate acestea, în etapa următoare a procesului, la Tribunalul Cluj sentința instanței inferioare a fost schimbată în întregime. Astfel, Keller urmează să rămână fără despăgubirea obținută inițial.
”Admite apelul principal declarat de Apolzan Ionatan şi Apolzan Lidia Georgeta împotriva sentinţei civile nr.4901/29.10.2023 pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosar civil nr.5406/211/2020, pe care o schimbă în întregime şi în consecinţă: Respinge ca nefondată cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată şi precizată de reclamantul KELLER STEFANO, în contradictoriu cu pârâții APOLZAN IONATAN, și APOLZAN LIDIA GEORGETA. Respinge ca nefondată cererea reclamantului de obligare a pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată aferente fondului. Respinge ca nefondat apelul incident declarat Keller Stefano împotriva sentinţei civile nr.4901/29.10.2023 pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosar civil nr.5406/211/2020. Obligă intimatul Keller Stefano la plata către apelanţii Apolzan Ionatan şi Apolzan Lidia Georgeta a sumei de 3.975,14 lei cu titlu de taxă judiciară în apel. Ia act că apelanţii vor solicita pe cale separată cheltuielile de judecată constând în onorariu avocaţial. Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea şi motivele de recurs se vor depune la Tribunalul Cluj, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată prin punerea la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei, azi 5 iulie 2024”, arată soluția pe scurt a acestei instanțe emisă la începutul acestei luni.
