Spitalul Județean de Urgență Bistrița primește zilnic solicitări de la alte unități medicale din țară de a accepta transferul unor pacienți în secția de Terapie Intensivă. Doi astfel de pacienți, aflați în stare critică, sunt deja internați la Bistrița, unul fiind transferat din județul Harghita (bărbat, 29 de ani) și altul din județul Cluj (femeie, 77 de ani).

Trecem printr-o perioadă agitată. În primul rând, locurile de Terapie Intensivă din țară au început să se cam epuizeze, deja la secția noastră de Terapie Intensivă sunt doi pacienți veniți din afara județului – un tânăr de 29 de ani, din Miercurea Ciuc, și o femeie de 77 de ani, din județul Cluj. În plus, colegii de pe Terapie Intensivă au avut mai multe solicitări, inclusiv de la Spitalul Colentina din București și din Slatina. Partea de sud a țării cred că trece prin momente de foc. Noi încă suntem bine”, a declarat managerul SJU Bistrița, Gabriel Lazany, într-un interviu acordat PROBN TV.

Secția de Anestezie și Terapie Intensivă a SJU Bistrița are un număr total de 20 de paturi, din care 8 sunt dedicate pacienților COVID-19, număr cu mult mai mare decât recomandarea primită de la Ministerul Sănătății (10% din paturile de Terapie Intensivă).

Întrebat care este situația actuală în secția de Anestezie și Terapie Intensivă și în cea de Boli Infecțioase a unității medicale, Gabriel Lazany a spus că aceasta este în dinamică de la o oră la alta.

În Terapie Intensivă avem 6 pacienți confirmați, iar pe secție acum situația fluctuează foarte repede, pentru că s-a schimbat iarăși metodologia. Dacă penultima metodologie prevedea ca toți pacienții să fie internați obligatoriu timp de 48 de ore, ultima metodologie nu mai prevede nici măcar acea internare. Se face o evaluare și, în funcție de aceasta, pacienții poți fi dirijați către domicilii, unde să stea în izolare. (…) În spital, în momentul de față (n.r. – marți după-amiaza) avem undeva la 40 și ceva de pacienți”, a adăugat Lazany.

De la debutul epidemiei de coronavirus în România, la nivelul județului Bistrița-Năsăud au fost înregistarte peste 1.600 de cazuri de COVID-19. Numai la data de 6 octombrie, în județ au fost confirmate 37 de astfel de cazuri, acesta fiind cel mai mare număr înregistrat în județ, de la debutul pandemiei și până acum, într-un interval de doar 24 de ore.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.