Doi tineri din Năsăud s-au ales cu dosare penale, după ce, în weekend, au fost depistați conducând sub influența drogurilor. Ambii consumaseră marijuana, iar unul a consumat și metamfetamine.

La data de 11 decembrie, în jurul orei 21.00, polițiștii Serviciului Rutier împreună cu polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Năsăud au desfășurat activități de supraveghere și control al traficului rutier pe raza orașului Năsăud.

A fost oprit in trafic pentru control un autoturism condus de un bărbat de 33 de ani din localitate.

În urma testarii cu aparatul Drager DrugTest 5000, rezultatul a fost pozitiv pentru substanța THC-5.

Șoferul a fost condus la spital, unde ulterior i-au fost recoltate mostre biologice.

Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal întocmit cu privire la infracțiunea de conducerea unui vehicul  sub influenta alcoolului sau a altor substanțe.

La aceeași dată, polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Năsăud, au oprit în trafic pentru control în Năsăud, un autoturism condus de un tânăr de 20 de ani din localitate.

În urma testarii cu aparatul Drager DrugTest 5000 a șoferului rezultatul a fost pozitiv pentru THC-5 și Metamfetamina.

Șoferul a fost condus la spital pentru  recoltarea  de probe biologice de sânge.

Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal întocmit cu privire la infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.