Un transport cu peste 200 de litri de alcool fără documente legale a fost descoperit, sâmbătă, de polițiștii din Bistrița-Năsăud. Întreaga cantitate a fost confiscată, iar oamenii legii au întocmit un dosar penal.

În dimineața de 13 martie, pe Drumul Național 17, în localitatea Bața, polițiștii de la Rutieră Beclean au depistat în trafic și oprit pentru control un autoturism în care se aflau doi bărbați de 49 și 66 de ani, ambii din Bătarci, județul Maramureș.

În urma controlului efectuat, în autoturism a fost descoperită cantitatea de 220 de litri de lichid incolor cu miros specific de alcool, fără a avea aplicate marcaje sau banderole de marcaj fiscal și fără a deține documente de proveniență.

Cazul a fost preluat de către Serviciul de Investigare a Criminalității Economice care au întocmit dosar penal, iar cercetările continuă cu privire la săvârșirea infracțiunii de deţinerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, peste limita prevăzută de lege.

FOTO: ARHIVĂ

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.