Un tânăr de numai 18 ani din Bistriţa şi un bărbat din judeţul Mureş au fost identifcaţi de poliţiştii bistriţeni ca fiind autorii unor furturi. Bistriţeanul ar fi furat un telefin mobil în primăvara anului trecut, în timp ce mureşeanul ar fi autorul unui furt dintr-o locuinţă din comuna Lechinţa, în vara acestui an. Acesta din urmă a fost reţinut pentru 24 de ore şi riscă să fie dus în faţa instanţei cu propunerea luării unei măsuri preventive.
Potrivit IPJ BN, la data de 24 octombrie a.c., în cadrul cercetărilor într-un dosar penal, privind săvârșirea infracțiunii de furt, faptă înregistrată inițial cu autor necunoscut, polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Bistrița au identificat un tânăr, de 18 ani, din Bistrița, bănuit de comiterea faptei.
Tânărul este cercetat pentru faptul că, la data de 15 mai 2016, în timp ce se afla în incinta unui bar, de pe raza municipiului, ar fi sustras un telefon mobil, cauzând un prejudiciu de 800 lei.
Prejudiciul cauzat a fost recuperat în totalitate.
Cercetările continuă de către polițiștii Biroului de Investigații Criminale.
De asemenea, la aceeași dată, 24 octombrie a.c., în cadrul cercetărilor efectuate într-un dosar penal, înregistrat inițial cu autor necunoscut, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au identificat un bărbat, de 36 ani, din județul Mureș, bănuit de comiterea infracțiunii.
Bărbatul este cercetat pentru faptul că, la data de 10 iulie a.c., ar fi săvârșit infracțiunea de tentativă de furt dintr-o locuință, de pe raza comunei Lechința.
Față de acesta a fost luată măsura reținerii pentru 24 ore, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Beclean, cu propunerea luării unei măsuri preventive.