Doi dintre bistrițenii care au fost prinși de procurorii DIICOT Bistrița-Năsăud în Vama Borș, în ianuarie anul trecut, având droguri asupra lor au fost condamnați. Unul a primit 5 ani și 4 luni de închisoare cu executare, iar celălalt 2 ani și 10 luni și 20 de zile, cu suspendare. Ambii inculpați și-au recunoscut faptele, atât în fața procurorilor, cât și în fața instanței. Procurorii DIICOT, dar și cel care a fost condamnat la închisoare cu executare au atacat sentința în apel, magistrații Curții de Apel Cluj respingând acțiunile ambelor părți.
La jumătatea lunii ianuarie a anului trecut, patru bărbați erau arestați preventiv pentru trafic internațional de droguri, în urma unui flagrant organizat de procurorii DIICOT Bistrița-Năsăud, în Vama Borș.
Cei patru traficanți au legături cu vestita localitate din Spania Roqueta del Mar având la profilul lor de Faceboook ca și locația de domiciliu. Această localitate din Spania este vestită printre românii traficanți de droguri.
Marian Dan Mihăiescu și Emanuel Tobias Mihăiescu, tată și fiu, Liviu Adrian Căinar și Ionuț Mihai Moldovan au fost arestați preventiv pe data de 18 ianuarie, după ce cu o zi înainte trei dintre ei au fost prinși în flagrant de procurorii DIICOT Bistrița-Năsăud în Punctul de trecere al frontierei Borș – România, imediat după ce aceștia au trecut frontiera din Ungaria în România. Potrivit unui comunicat al DIICOT, traficanții aveau asupra lor droguri în valoare de 1 milion de lei: 17,6 kg canabis, echivalentul a 850.000 lei şi 354,3 grame cocaină, echivalentul a 159.000 lei. Drogurile erau ascunse în interiorul autoturismului cu care se deplasau.
“Cele 3 persoane au fost conduse la sediul Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Bistriţa – Năsăud pe baza mandatelor de aducere, fiind suspectate de săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat – prev. de art. 367 alin. 1 și 2 din C.pen, trafic de droguri de risc – prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 35 alin. 1 din C.pen. şi introducerea sau scoaterea din ţară, precum şi importul ori exportul de droguri de risc și de mare risc, fără drept – prev. de art. 3 al. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000.
La aceeași dată, procurorii DIICOT– Biroul Teritorial Bistriţa – Năsăud, cu sprijinul SCCO BN, au efectuat, în aceeași cauză penală, 10 percheziții domiciliare la locuința a 4 suspecți și a altor persoane implicate în săvârșirea de infracțiuni de trafic de droguri.
Cu ocazia efectuării perchezițiilor domiciliare, la locuințele în cauză au fost descoperite alte cantități de droguri de risc – canabis și mare risc – cocaină, care au fost ridicate în vederea cercetărilor.
Proces derulat rapid
Circa 6 luni mai târziu, Mihăiescu tată și fiu au fost trimiși în judecată. Ceilalți doi au ajuns în fața instanței abia anul acesta, într-un dosar separat. Mai mult, Căienar este cercetat într-un nou dosar instrumentat de DIICOT Bistrița-Năsăud, din cauză că, în martie anul acesta, a fost prins în flagrant transportând cu mașina droguri, după ce a ridicat două colete ce conțineau substanțe interzise introduse în țară printr-o firmă de curierat, tot din Spania. Procurorii au găsit asupra lui 8,72 kg de cannabis și 400 grame de cocaină. Căienar scăpase, în acel moment, înainte cu doar 4 zile de arestul la domiciliu, după ce petrecuse anterior vreo 8 luni în arest preventiv pentru faptele din dosarul în care, alături de el, erau inculpați cei doi Mihăiescu și Ionuț Molodovan.
Când dosarul în care au fost judecați Marian Dan Mihăiescu și Emanuel Tobias Mihăiescu au intrat la judecata pe fond, termenele au curs foarte repede. A început în februarie, iar la al treilea termen, în luna aprilie, sentința a fost pronunțată de instanță.
Marian Dan Mihăiescu a primit o condamnare de 5 ani și 4 luni de închisoare cu executare, iar fiul acestuia, Emanuel Tobias, a fost condamnat la 2 ani, 10 luni și 20 de zile de închisoare cu suspendare.
Mihăiescu sr. A atacat sentința la Curtea de Apel Cluj, întrucât i s-a părut că pedeapsa primită este una prea mare, în consițiile în care el și-a recunoscut faptele.
Magistrații clujeni au considerat însă că, pedeapsa aplicată de colegii lor de la Bistrița este una proporțională, atât cu gravitatea efectivă a faptelor comise de Mihăiescu sr., concretizate prin modul în care el a acționat, prin comiterea un or infracțiuni de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de droguri de risc și mare risc și trafic internațional de droguri de risc și mare risc, fiind supuse confiscării 17 kilograme cannabis și 357 grame cocaină și suma de 8.000 euro, și ea reliefează periculozitatea excesivă a modului de operare al acestuia, cât și profilul socio-moral și de personalitatea sa, a cărui atitudine în societate și procesuală în cauză, a fost doar parțial pozitivă.
Cinci transporturi de droguri în două luni! Dealeri, un român și un marocan
“Aventura” lui Mihăiescu sr. în lumea traficanților de droguri a început, aparent, la începutul lui noiembrie 2018 (cel puțin cam pe atunci a intrat în vizorul DIICOT), când a plecat în Spania ca să cumpere droguri și să le aducă în țară. În Spania, Mihăiescu sr. intrase anterior în legătură, prin intermediul altei persoane, cu doi dealeri de droguri: un marocan pe nume Issam Anase și un român, poreclit Micuțu.
Procurorii au avut probe că Mihăiescu sr. mai efectuase cel puțin un transport de droguri procurate de la cei doi dealeri, droguri pe care a încercat să le introducă în țară prin Bulgaria, unde a dat se pare de bucluc, fiindcă a fost cercetat de autorităile de acolo.
Una peste alta, procurorii bistrițeni rețin în dosar faptul că primul transport a fost adus de Mihăiescu în România pe data de 8.11.2018, fiind vorba de circa 5 kg de cannabis brut – circa 3 kg marfă uscată, cantitate din care a reușit să valorifice mai departe către alți distribuitori de droguri din județ doar circa jumătate, cealaltă jumătate neavând o calitate bună, cannabisul nefiind bine uscat.
Pentru efectuarea celui de-al doilea transport, Mihăiescu sr. a plecat în Spania pe 12.11.2018, sens în care i-a cerut fiului său Emanuel Tobias să se întâlnească cu cumpărătorii din România care să-i dea bani pentru a cumpăra droguri din Spania. Suma se învârtea unde pe la circa 23.000 de euro, la care s-au adăugat alții 2.000 – plata pentru efectuarea transportului.
“Intenționând conform înțelegerii să achiziționeze din Spania 10 – 15 kilograme de drogur i în valoare de apr oximativ 23.000 euro, în data de 11.11.2018 inculpatul Mihăiescu Marian Dan a discutat pe WatsApp cu dealerul Micuțu, care aștepta ca inculpatul să plece în Spania după droguri în aceeași zi. Inculpatul i-a comunicat că nu are toți banii necesari.
După ce a primit banii – în data de 12.11.2018 , așa cum rezultă din discuțiile purtate cu fiul său Tobias, inculpatul Mihăiescu Marian Dan a plecat spre Spania, la dealerul Micuțu, pentru a aduce droguri în România. Din probele administrate în cauză, rezultă că inculpatul Mihăiescu Marian Dan s-a aflat la locuința din Spania a dealerului Micuțu în data de 16.11.2018 ora 12:54, ocazie cu care a primit de la acesta cantitatea de 7,5 kg de cannabis, după care, în data de 17.11.2018 a plecat înspre România.
În data de 20.11.2018, ora 21:47, inculpatul Mihăiescu Marian Dan a predat toată cantitatea de 7,5 kilograme de cannabis achiziționată din Spania”, au arătat procurorii DIICOT în rechizitoriu.
Mihăiescu nu a stat mult acasă, fiindcă pe 9 decembrie a plecat din nou în Spania, având asupra sa peste 16.000 de euro. De data aceasta avea să aducă în țară și cocaină.
“În Spania, inculpatul Mihăiescu Marian Dan s-a deplasat în localitatea Roqetas Del mar, la locuința dealerului Issam Anase – cu care s-a întâlnit în data de 12.12.2018 și de la care a primit cantitatea de aproximativ 6 kg de cannabis și cantitatea de 545 g de cocaină.
Ulterior, inculpatul Mihăiescu Marian Dan s-a deplasat în localitatea Jaen, unde s-a întâlnit cu furnizorul de droguri poreclit ”Micuțu” de la care a mai primit o cantitate din drogul de risc cannabis – aproximativ 3 kg .
De asemenea, inculpatul Mihăiescu Marian Dan a mai primit cantitatea de 2794 grame de cannabis de la numita H.F:R, pe care urma să o predea unor destinatari în Olanda. Întrucât predarea drogurilor în Olanda nu s-a finalizat, inculpatul Mihăiescu Marian Dan a transportat întreaga cantitate din drogul de risc cannabis și drogul de mare risc cocaină în România, pe teritoriul căreia a intrat în data de 16.12.2018.
La aceeași dată – 16.12.2018 , inculpatul s-a deplasat la locuința din Bistrița a fiului său – inculpatul M. E. T., unde, împreună cu acesta a cântărit drogurile, rezultând o cantitate de 10,392 kg de cannabis și 545 de grame de cocaină.
Trebuie precizat că în data de 16.12.2018 la intrarea în România, inculpatul Mihăiescu Marian Dan a fost așteptat de fiul său (…) care apoi a avut rolul de antemergător al inculpatului până în municipiul Bistrița – deplasându-se cu un alt autoturism.
După cântărirea drogurilor, în data de 16.12.2018 inculpatul Mihăiescu Marian Dan s-a deplasat în municipiul Cluj Napoca, unde a predat întreaga cantitate de droguri – atât cannabisul cât și cocaina”, au arătat procurorii.
La scurt timp după livrarea drogurilor, bistrițeanul a început să-și pregătească terenul pentru un nou transport, al 4-lea, când a cumpărat marfă de peste 20.000 de euro.
“În vederea efectuării unui nou transport de droguri din Spania în România, inculpatul Mihăiescu Marian Dan se deplasează în noaptea de 20/2 1.12.2018 pe raza municipiului Cluj-Napoca, unde este localizat cu ocazia convorbirilor telefonice de la orele 02:44, 02:50, 02:52 și 02:56 pe care le poartă cu numita H.R.F. Cu această ocazie, inculpatul Mihăiescu Marian Dan apelează la ajutorul numitei H. R. F căreia îi cere ajutorul în următoarele negocieri de procurare de droguri de la prietenul acesteia , furnizorul Issam Anase – relevantă fiind în acest sens convorbirea de la ora 02:44.
Ulterior inculpatul Mihăiescu Marian Dan a luat legătura cu furnizorul Issam Anase și au stabilit efectuarea unui nou transport de droguri din Spania în România. Detalii privind efectuarea acestui transport sunt stabilite între inculpatul Mihăiescu Marian Dan și numita H R.F – relevante în acest sens fiind convorbirile telefonice dintre cei doi de la orele 02:44, 02:50, 02:52 și 02:56.
Având asupra sa suma de aproximativ 20.000- 22.000 de euro, sumă de bani pe care a schimbat-o din lei în euro pe traseu și care fusese primită în vederea achiziționării de droguri din străinătate, inculpatul Mihăiescu Marian Dan a părăsit țara prin Punctul de Frotieră Borș în seara de 21.12.2018 și s-a deplasat în localitatea Roqetas del Mar din Spani a. Aici, s-a întâlnit din nou cu Issam Anase, de la care a achiziționat, pentru suma arătată mai sus, cantitatea de 7,5 kilograme de cannabis. (…)
Inculpatul Mihăiescu Marian Dan a ajuns în România în data d e 25.12.2018, în jurul orei 02.00, apoi s-a deplasat în județul Cluj în vederea predării droguri lor aduse din Spania. Pentru serviciul efectuat inculpatul a primit suma de aproximativ 2.000 lei, care reprezenta doar o parte din banii cuveniți conform înțelegerii inițiale, pentru transpor tul drogurilor”, au precizat procurorii DIICOT.
Mihăiescu a prins se pare gustul cărăușiei de droguri, în condițiile în care imediat după sărbătorile de iarnă, mai precis pe 8 ianuarie 2019, a plecat din nou în Spania, având asupra sa circa 27.000 de euro pentru a cumpăra canabis și cocaină.
“Așa cum rezultă din probele administrate în cursul urmăririi penale, în vederea efectuării celui de al cincilea transport de droguri din Spania în România inculpatul Mihăiescu Marian Dan pr imește echivalentul a 26.000- 27.000 euro, în lei, cu dispoziția de a procura cannabis și cocaină.
Deplasarea în Spania a avut loc în data de 08.01.2018 la volanul autoturismului cu numărul de înmatriculare (…). În Spania, inculpatul Mihăiescu Marian Dan s- a întâlnit cu numitul Micuțu și împreună cu acesta, s-a deplasat în orașul Sevilla la prieteni de-ai numitului Micuțu (marocani sau columbieni) cu care au discutat despre o cantitate de 60 de kilograme de droguri «30 și 30» . Întrucât acei furnizori nu au fost de acord cu autoturismul cu care urmau să fie transportate drogurile – Volkwagen Golf combi (…), au refuzat să îi livreze marfa, astfel că acel transport nu s-a mai materializat.
De asemenea inculpatul s-a deplasat și în localitatea Roqueta del Mar, unde i-a predat numitului Issam bani datorați pentru achizițiile anterioare de droguri .
Inculpatul Mihăiescu Marian Dan s-a întors apoi la numitul Micuțu de la care a primit 10 kilograme de cannabis și o cantitate de 354 grame cocaină și după aproximativ trei zile încă 7 kilograme de cannabis. (…)
După ce a primit drogurile, inculpatul Mihăiescu Marian Dan a plecat spre România solicitându-i fiului său Mihăiescu Emanuel Tobias să predea mașina sa cu nr. de înmatriculare (…) unei persoane care urma să îl aștepte la frontieră”, au arătat procurorii DIICOT.
Ulciorul nu merge de multe ori după apă…
De data aceasta, Mihăiescu sr. a avut ghinion, întrucât în Budapesta a fost implicat într-un accident rutier și fiindcă nu avea la el asigurarea mașinii (o uitase acasă), fiul său a fost nevoit să meargă după el în Ungaria pentru a-l aduce în țară. La frontieră însă, îi așteptau polițiștii și procurorii DIICOT. Mihăiescu sr. avea asupra sa o cantitate însemnată de cannabis, precum și cocaină.
“Astfel, la data de 17.01.2019 numitul Mihăiescu Marian Dan a fost prins în flagrant în Punctul de trecere a frontierei Borș – România, de către organele de poliție judiciară imediat după ce acesta a trecut frontiera din Ungaria în România, introducând pe teritoriul României, fără drept, cantitatea de 15 kg de cannabis și 300 g de cocaină, droguri ascunse de făptuitor în interiorul autoturis mului cu care se deplasa”, au mai notat procurorii în rechizitoriu.
După ce au fost reținuți, oamenii legii au efectuat percheziții și la domiciliul celor doi bistrițeni, unde au mai găsit substanțe interzise, inclusiv metilendioxi-N-metilamfetamină (MDMA), un alt tip de drog de mare risc, dar și alte obiecte care fac parte din recuzita traficanților de droguri. Toate acestea indicau faptul că cei doi se ocupă de vânzarea substanțelor interzise.
Astfel Mihăiescu sr. a fost acuzat de constituire de grup infracțional organizat, trafic de droguri și introducerea sau scoaterea din țară, precum și importul ori exportul de droguri de risc și de mare risc.
Fiul acestuia a fost acuzat de constituire de grup infracțional organizat, trafic de droguri și complicitate la introducere în țară de droguri de risc și de mare risc, fără drept.
Forma continuată și influența negativă asupra fiului său l-au dus după gratii
În final, instanța a ținut cont de faptul că Mihăiescu Marian Dan a recunoscut săvârșirea infracțiunilor așa cum au fost reținute în actul de sesizare a instanței și a ajutat organele de urmărire penală în identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit infracțiuni legate de droguri, însă au pus în balanță și faptul că faptele sale au avut o formă continuată. Mai mult, în timpul urmăririi penale, pe când acesta se afla sub control judiciar a încălcat măsura, aspect care nu a dat bine în ochii judecătorului cauzei.
“Faptele de trafic de droguri au fost comise însă în formă continuată, au ca obiect cantități mari de droguri de risc și mare risc și au fost comise în grup infracțional organizat . Punând în balanță toate aceste aspecte instanța apreciază că în favoarea inculp atului n u se impune reținerea vreunei circumstanțe atenuante întrucât starea de sănătate a inculpatului nu justifică săvârșirea unor fapte de o asemenea gravitate. Mai mult inculpatul l-a atras în câmpul infracțional și pe fiul său solicitându-i ajutorul în săvârșirea infracțiunilor iar pe parcursul procesului s-a sustras de la judecată încălcând controlul judiciar și deplasându-se în străinătate de unde a fost adus în baza mandatului european de arestare”, a scris instanța în motivarea sentinței de condamnare.
În ceea ce îl privește pe junior, instanța a apreciat că acesta poate fi recuperat pentru societate.
“Inculpatul Mihăiescu Emanuel Tobias este tânăr, pare să fi conștientizat și să regrete sincer comiterea faptelor pentru care a fost trimis în judecată, fapte pe care și le-a asumat admițând că trebuie să răspundă în fața societății. Acesta nu are antecedente penale, și-a reluat studiile iar implicarea sa în activitatea infracțională a fost considerabil mult mai redusă decât a celuilalt inculpat neexistând dovezi că ar fi obținut vreun beneficiu. De altfel considerăm că inculpatul Mihăiescu Emanuel Tobias a fost antrenat în această activitate de tatăl său Mihăiescu Marian Dan care, mult mai experimentat și cu relații în anturajul traficanților de droguri, a exercitat o influență negativă asupra fiului său solicitându-i ajutorul în comiterea faptelor. Toate aceste împrejurări diminuează în opinia noastră gravitatea concretă a faptelor comise de acest inculpat și fac posibilă reținerea în favoarea sa a circumstanței atenuante judiciare prev. de art. 75 alin.2 lit.b C.p. cu consecința reducerii pedepselor spre minimul special redus cu o treime conform art. 76 alin.1 C .p”, precizat instanța de la Tribunalul Bistrița-Năsăud.