O echipă mixtă formată din polițiști din cadrul Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud și inspectori din cadrul Corpului de Control al ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud au identificat și amendat drastic doi bărbați din două localități de pe Valea Bârgăului, care au abandonat și incendiat deșeuri în natură.

Unul dintre cei doi este din Livezile, iar celălalt din Josenii Bârgăului, și au fost surprinși de camerele de supraveghere montate de ADI Deșeuri în timp ce aruncau deșeurile în natură. Amenzile primite sunt extrem de piperate.

„Astfel de fapte nu trebuie să se mai întâmple! Abandonul deșeurilor în natură este aspru sancționat. Contravenientul A. G. din localitatea Livezile a fost sancționat cu 10.000 lei pentru abandon de deșeuri, iar contravenientul C.A. din localitatea Josenii Bârgăului a fost sancționat cu suma de 10.000 lei și avertisment pentru două fapte contravenționale – abandon și incendierea deșeurilor.

Faptele au fost surprinse de camerele de supraveghere instalate de Corpul de Control al ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud în zonele predispuse abandonului de deșeuri în natură. Ne dorim ca asemenea fapte să nu se mai repete și îi avertizăm pe cei care nu respectă legislația din domeniul protecției mediului și Regulamentul de Salubrizare al județului Bistrița-Năsăud că vor fi sancționați”, a transmis Marius Niculae, șeful ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud.  

Și în luna martie Corpul de Control al ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud va desfășura acțiuni de control în parteneriat cu Inspectoratul de Jandarmi Județean Bistrița-Năsăud și cu Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud în tot județul nostru pentru a preveni și combate abandonul deșeurilor în natură.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.