Doi bârgăuani s-au ales cu dosare penale, după ce polițiștii i-au prins la volan, deși consumaseră alcool. 

Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală  Bistrița au depistat și oprit, miercuri, în trafic un autoturism care circula pe raza localității Șieu, iar la volan a fost identificat un bărbat de 35 de ani din Bistrița Bârgăului.

Bărbatul se deplasa cu autoturismul pe Drumul Județean 173, deși consumase alcool. Rezultatul în urma testării cu aparatul etilotest a fost 0,53 mg/l alcool în aerul expirat și a fost condus la spital pentru a-i fi recoltate probe, în vederea determinării alcoolemie.

Joi, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului au depistat în flagrant delict un tânăr de 25 de ani din Tureac care conducea un autoturism, deși consumase alcool.

Autoturismul a fost oprit pentru control pe Drumul Național 17, în localitatea Mureșenii Bârgăului, iar în urma testării cu aparatul etilotest, valoarea indicată a fost 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Tânărul a fost condus la spital, unde i-au fost prelevate mostre  biologice pentru stabilirea alcoolemiei.

În ambele cazuri au fost întocmite dosare penale, iar polițiștii continuă cercetările.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.