Doi bărbați din Josenii Bârgăului sunt învinuiți de comiterea infracțiunii de influențarea declarațiilor și au fost reținuți de polițiștii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol și ulterior arestați preventiv pentru 30 de zile.

Polițiștii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol au dispus marți reținerea pentru 24 de ore a doi bărbați de 31 și 44 de ani din Josenii Bârgăului, bănuiți de comiterea infracțiunii de influențarea declarațiilor.

„Din probele administrate în cauză a reieșit faptul că, la data de 14 noiembrie, cei doi bărbați, administratori ai unor depozite de material lemnos, ar fi contactat un bărbat care urma să fie audiat, în calitate de martor, într-un dosar penal în care aceștia sunt cercetați pentru comiterea infracțiunilor de fals informatic și transportul cu orice mijloace de transport al materialelor lemnoase, în volum de peste 10 metri cubi, neînsoțite de documentele specifice de transport. Totodată, cei doi ar fi stabilit o întâlnire și ar fi încercat să îl determine pe martor, prin corupere, să dea declarații mincinoase, favorabile lor”, a transmis IPJ Bistrița-Năsăud.

Miercuri, 20 noiembrie, cei doi au fost prezentați Judecătoriei Bistrița cu propunere de arestare preventivă, astfel că judecătorul de drepturi și libertăți a dispus arestarea preventivă, pentru 30 de zile, a acestora.

Polițiștii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol continuă cercetările în cadrul celor două dosare penale, aflate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.