Două persoane care aduceau haşiş din Spania în borcane de ness şi vindeau drogurile cu 50-60 de lei gramul au fost arestate preventiv, miercuri, la propunerea procurorilor DIICOT din Alba Iulia.

Petru Ţiplea a fost arestat pentru deţinere de droguri de risc, fără drept, şi complicitate la introducerea în ţară de droguri de risc, fără drept, iar Florin Marta, recidivist, pentru introducere în ţară de droguri de risc fără drept, măsura împotriva celui de-al doilea fiind luată în lipsă.

Potrivit anchetatorilor, Ţiplea vindea în mod frecvent cannabis şi rezină de cannabis contra sumei de 50 lei/gram unor persoane din Alba Iulia şi Sebeş cunoscute de cei doi sau recomandate.

Acesta a purtat mai multe convorbiri telefonice cu Spania, respectiv cu inculpatul Marta, în care se înţelegea cu acesta cu privire la cantitatea de droguri ce urma să fie livrată, preţul acestora şi modalitatea în care să fie trimise, folosind termenii de "tricouri" pentru gramele de drog expediate

Periodic, Ţiplea trimitea în Spania sume cuprinse între 100 şi 150 de euro pe numele fratelui inculpatului Marta Florin Silviu, întrucât acesta este plecat de mai mult timp în Spania, care nu mai deţine documente de identitate şi pe numele căruia este emis de Judecătoria Sebeş un mandat de executare a pedepsei închisorii pentru infracţiunea de furt calificat, fiind urmărit internaţional.

Procurorii au s-a stabilit, astfel, că Ţiplea primea drogurile de la Marta din Madrid, printr-o firmă de transport. Coletul conţinea, de regulă, două borcane de cafea ness, iar în unul dintre el era ascunsă cantitatea de haşiş expediată (45 – 50 grame), ambalată în folie de plastic. Ţiplea transporta drogurile la domiciliu, unde, în prezenţa şi cu ajutorul fiicei sale minoră de 12 ani, porţiona drogurile în pachete de un gram, care era ambalat în folie de celofan şi lipite prin ardere cu brichete la capeţi. În unele împrejurări, spun anchetatorii, această operaţiune a fost realizată doar de fiica minoră a inculpatului, la îndemnul acestuia.

De asemenea, din probele administrate în cauză a rezultat că, în perioada mai 2012 – 31 iulie 2012, a fost expediată şi introdusă în ţară cantitatea de aproximativ 300 grame de haşiş, în şase transporturi, prin intermediul firmei de transport

Ulterior, drogurile au fost vândute mai multor consumatori, cu sume cuprinse între 50 şi 60 lei gramul, în condiţiile care, pentru procurarea lor, Ţiplea plătea 2-2,5 euro în Spania.
Sursa: Cancan.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.