Medicul urolog Dan Ştefănescu, prins în flagrant în timp ce lua mită de la un pacient, a fost scos de sub urmărirea penală de procurorii bistriţeni.

Doctorul a primit doar o amendă administrativă în cuantum de o mie de lei.

 

Dan Ştefănescu a fost cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită, după ce, în luna februarie anul acesta, i s-a înscenat un flagrant, în timp ce primea patru sute de lei, inscripţionaţi cu MITĂ. Denunţătorul medicului urolog a fost un pacient din Viile Tecii, bolnav cronic care avea nevoie de adeverinţa necesară pentru păstrarea pensiei de boală. Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud, procuror Angela Sângerozan, declara la acea vreme că doctorul Dan Ştefănescu "a mai fost cercetat penal, însă atunci s-a dispus neînceperea urmăririi penale".

După ce timp de nouă luni, cazul a fost cercetat de procurori, medicul bistriţean a fost scos de sub urmărire penală şi de această dată. „Procurorii nu au reuşit să dovedească faptul că luarea de mită a avut continuitate şi s-a stabilit scoaterea lui de sub urmărire penală şi aplicarea unei amenzi administrative de 1000 de lei", a explicat, marţi, procurorul şef al secţiei de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud, Angela Sângeorzan.

 

 

1 COMENTARIU

  1. Nu pricep. A luat mita ori nu? Daca da este fapta penala sau nu? Cum adica amenda administrativa? Nu amenda penala???? Deci data viitoare este tot curat ca lacrima?!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.