DNA a anunţat, miercuri, că a sesizat Inspecţia Judiciară în legătură cu declaraţii făcute de Elena Udrea pe pagina de internet a unei publicaţii online, în care deputatul susţinea, printre altele, că procurorul şef al DNA a dat ordin să fie arestată, conform Mediafax.
Procurorul şef al DNA a cerut Inspecţiei Judiciare să facă verificări referitoare la declaraţiile Elenei Udrea, postate la data de 10 mai pe pagina de internet a unei publicaţii online, considerând că acestea aduc atingere independenţei sistemului judiciar, fiind de natură să submineze autoritatea judecătorească şi de a pune în discuţie deontologia profesională.
Totodată, DNA precizează că „afirmaţiile creează dubii greu de înlăturat cu privire la independenţa magistraţilor, acreditând ideea că activitatea procurorilor implicaţi în înfăptuirea procesului judiciar se desfăşoară cu încălcarea principiului conform căruia procesul penal se desfăşoară conform dispoziţiilor prevăzute de lege”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Direcţia Naţională Anticorupţie.