DNA a solicitat, joi, Tribunalului Bucureşti luarea, pentru 60 de zile, a măsurii interdicţiei iniţierii procedurii de dizolvare sau lichidare a persoanei juridice S.C. Tel Drum S.A sau, după caz, suspendarea acestor proceduri, potrivit instituţiei.

S.C. Tel Drum S.A. a fost trimisă în judecată, ca persoană juridică, pentru folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, cu consecinţe deosebit de grave, pe 27 decembrie 2017.

De asemenea, potrivit DNA, într-un dosar separat aflat în faza de urmărire penală, faţă de S.C. Tel Drum S.A. s-a dispus urmărirea penală, având calitatea de suspectă pentru constituire a unui grup infracţional organizat, evaziune fiscală în formă continuată, complicitate la două infracţiuni de abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau altul.

Totodată, pe 17 ianuarie 2017 s-a adus la cunoştinţă S.C. Tel Drum S.A., prin reprezentat calitatea de suspectă şi dispunerea măsurilor asigurătorii în cauză. La aceeaşi dată, pe rolul Tribunalului Teleorman s-a înregistrat solicitarea debitorului Tel Drum SA Alexandria de deschidere a procedurii insolvenţei, cererea având termen la data de 29 ianuarie 2018.

„SC Tel Drum SA a solicitat deja deschiderea procedurii de insolvenţă, ceea ce creează riscul lichidării şi radierii în termen scurt a inculpatei persoană juridică, astfel încât aceasta să nu mai poată fi trasă la răspundere penală. Prin urmare, se consideră că măsura solicitată este necesară pentru buna desfăşurare a procesului penal”, arată DNA drept motiv pentru care a făcut această solicitare către instanţă, potrivit mediafax.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.