Direcția Națională Anticorupție a finalizat studiul pe tema ”Corupția în sistemul public de sănătate. Analiza cauzelor DNA soluționate de instanță prin hotărâri de condamnare rămase definitive în perioada 2015 -2017”.

Analiza a identificat cinci domenii de manifestare a corupției în sistemul public de sănătate din România: achiziții publice, servicii medicale, bugetarea unităților spitalicești, accesul personalului în sistemul medical și autorizarea farmaciilor .

Astfel, în domeniul achizițiilor publice au fost identificate două tipare principale de acțiune.

Unul dintre acestea este condiționarea atribuirii și bunei derulări a contractelor de plata unui ”comision”(mită) către managerul unității. 

„Mita reprezintă 5-20% din valoarea contractului și este acoperită tot din bugetul spitalului”, arată DNA într-un comunicat.
Un alt tipar de acțiune constă în fraudarea procedurilor de achiziție publică derulate de unitățile medicale; mecanisme de fraudare au fost identificate în toate etapele procesului de achiziție publică (planificarea achiziției, atribuirea și execuția contractului).

Exemple de fraudare : planificarea unor achiziții inutile, supraevaluarea unor contracte raportate la valoarea de piață, evitarea procedurii de licitație publică, fragmentarea scriptică a achizițiilor prin acte adiționale, întocmirea caietului de sarcini astfel încât să favorizeze anumite firme, plata unor contracte neexecutate sau prost executate).

În domeniul serviciilor medicale, corupția s-a manifestat în ceea ce privește expertizarea medicală a capacității de muncă și realizarea consultațiilor și actelor medicale

În ceea ce privește domeniul bugetării unităților medicale, au fost identificate următoarele caracteristici ale corupției:
– bugetarea este condiționată de plata nelegală, lunară, a unei sume fixe de către managerul respectivei instituții medicale, președintelui Casei Județene de Asigurări de Sănătate;
– demersul legal de negociere, semnare, executare a contractului de finanțare și urmărirea plăților este dublat de un demers nelegal de negociere și primire a mitei; existau suspiciuni că banii folosiți pentru mită erau proveniți tot din mită.
În domeniul bugetării unităților medicale, mita poate reprezenta un mecanism de supraviețuire instituțională.

În domeniul accesului personalului în sistemul medical, corupția s-a manifestat la finalizarea studiilor de profil și la angajarea în spital.
„În ambele situații asistăm la «normare» instituțională a mitei (suma solicitată ca plată nelegală la examene era plafonată printr-o decizie a consiliului profesoral, iar la angajări la spital, în majoritatea cazurilor existau tarife standard)”, relevă studiul DNA.

În domeniul autorizării farmaciilor, procurorii DNA au identificat drept caracteristici ale corupției plățile nelegale pentru facilitarea emiterii autorizațiilor într-un timp mai scurt decât cel uzual și darea de mită, care reprezintă un imbold pentru respectarea termenului legal, în condițiile în care solicitanții au depus dosare corecte și complete.

Studiul constată că manifestarea infracționalității are loc în majoritatea aspectelor structurale și funcționale ale sistemului de sănătate, cu implicații asupra calității actului medical oferit populației.

„Potrivit DNA, un alt aspect important se referă la existența unor cutume în oferirea și primirea de foloase necuvenite pentru a beneficia de un drept legal și moral – dreptul la sănătate. Aceste reguli nescrise care guvernează comportamentul actorilor sociali implicați (medici, pacienți, firme etc.) sunt cunoscute de aceștia de dinainte de a interacționa cu sistemul, fiind acceptate, dar și transmise mai departe, informal, din dorința de a-i ajuta pe cei aflați în situații asemănătoare.

Acceptarea și aderarea la aceste cutume se realizează printr-un act de condiționare ce se manifestă în: servicii medicale, relații comerciale, bugetarea corespunzătoare a unităților spitalicești ori autorizarea pe piața farmaciilor.
Darea de mită devine, astfel, o condiție asumată de pacient/firmă beneficiară/manager de spital, în lipsa alternativelor reale.
Ritmicitatea și continuitatea temporală a actelor de corupție practicate de medici, formele de fraudare a bugetului unității spitalicești, precum și existența cutumelor privind plăți informale pentru exercitarea actului medical indică o vulnerabilizare internă a sistemului medical, generată de ineficiența mecanismelor de verificare și control. Această vulnerabilitate internă este susținută și de beneficiarii serviciilor medicale care, condiționat sau din proprie inițiativă, oferă mită medicilor, pentru a avea siguranța prestării serviciului public de sănătate”, mai precizează DNA.

Studiul a fost realizat având în vedere că datele rezultate din cauzele instrumentate de DNA pot constitui o bază importantă de analiză pentru fundamentarea unor decizii la nivelul organelor administrative pentru identificarea și implementarea unor măsuri de prevenire a corupției.

1 COMENTARIU

  1. Cred ca numai daca-i omoram pe toti din sistemul sanitar, de la doctori in jos… pana la ultimul „portar” … si aducem altii din strainatate, din tzarile „sarace ” ( nicidecum din cele bogate ) ale lumii … pe care sa-i formam si sa-i obisnuim cu „plata ” proportionala cu veniturile populatiei care-i tine in spate cu salariile din banii nostri publici , numai asa daca mai redevenim „oameni cu suflet uman ” aici in aceasta tzara !
    Nu suntem noi vinovati, ca din cauza saraciei, salariile lor trebuie aliniate posibilitatilor noastre interne.
    Este adevarat ca toata lumea este „libera ” sa circule in aceasta lume … dar penbtru toti care-si fac studiile si se formeaza profesional pe banii nostri, ar trebui obligati prin lege, ca timp de cel putin 10-15 ani de zile sa fie obligati sa presteze munca in folosul nostru, al romanilor de aici si nu din strainatate, sau sa fie obligati sa-si plateasca studiile, diplomele de studii sa le fie inmanate doar dupa expirarea perioadei de indeplinire a acestui CONTRACT CU TZARA CARE L-A FORMAT . Daca refuza acest lucru, atunci n-au decat sa se dca invartindu-se in strainatate, dar fara diplomele de studii si angajeze-i acolo… cine o vrea…
    In orice caz, un doctor, acuma are salar in jur de 150-200 de milioane de lei vechi ( la cei medii ma refer nu la inaltii specialisti si profesori… ) si o asistenta in jur de 35-50 de milioane de lei, iar un simplu „duce targa cu beteagul sau cu nimurugul ” undeva la 20-30 milioane de lei… si daca nu le „dai nimica”… poti astepta pe holurile spitalului pana crapi, ca nu te baga nimeni in seama .
    Ar trebui ca „politia de combarere a crimei organizate” sa puna „tunurile pe ei ” si ori se domolesc si redevin oameni cu suflet omenesc ” ori… daca -s DRACI … sa se duca in „FUNDUL IADULUI ” acolo unde le este locul , ca s-a saturat lumea de ei ca de dracu !
    Degeaba tot protesteaza pentru niste sporuri pe care le invoca, ptr ca fiecare loc de munca are riscurile meseriei sale… si efectiv aceste sporuri de fapt nici n-ar trebui sa existe, ci doar o salarizare calculata potrivit ” competentelor si calificarilor ” din acele domenii si cu asta PUNCT !
    Asa cum a facut si ex domnul Basescu si Boc… asa ar trebui facut si acuma si anume, desfiintzate absolut toate sporurile si nimanui sa nu i se mai dea absolut nici un fel de sport peste salarul calculat postului pe care-l exercita , pentru ca aceste sporuri si tot felul de „salarii de merit ” ( cica ) au fost date pe „spranceana si la acoliti ” si au creat cele mai mari discordante si conflicte de munca peste tot.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.