DNA a inceput urmarirea contra judecatoarei ICCJ Georgeta Barbalata

Direcţia Naţională Anticorupţie a început urmărirea penală împotriva judecătoarei Georgeta Barbălată, de la Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), pentru infracţiunea de favorizare a infractorului în legătură directă cu fapte de corupţie.

 Concret, judecătoarea l-a avertizat pe fostul şef al SIPI Ilfov, Mihai Vlad, de faptul că s-a solicitat la ICCJ autorizaţie de percheziţie a locuinţei sale şi că "ar putea avea anumite probleme" legate de "servicii" pe care le-ar fi făcut procurorilor George Bălan şi Marcel Sâmpetru.

"Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au început urmărirea penală faţă Georgeta Barbălată, judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în sarcina căreia s-a reţinut infracţiunea de favorizare a infractorului în legătură directă cu fapte de corupţie, prevăzută de art. 264 Cod penal, cu aplicarea art. 17 litera a din legea 78/2000", precizează DNA, în urma solicitărilor presei.

În rezoluţia de începere a urmăririi penale, procurorii au reţinut că există indicii că în data de 10 iulie 2012, Barbălată Georgeta, judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, după ce a aflat de existenţa unei solicitări de autorizare a efectuării percheziţiilor domiciliare, formulată de DNA, l-a avertizat pe Vlad Mihai, învinuit într-un dosar penal aflat pe rolul DNA, că este posibil ca domiciliul său să fie percheziţionat şi că ar putea să aibă probleme la DNA, legate de anumite "servicii" pe care le-ar fi făcut procurorilor Bălan George şi Sâmpetru Marcel. "Procedând în acest mod, judecătoarea Barbălată Georgeta i-a asigurat învinuitului Vlad Mihai timpul necesar pentru a distruge şi ascunde documente şi obiecte compromiţătoare, ce ar fi putut constitui mijloace de probă, îngreunând astfel urmărirea penală", arată DNA.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.