Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) informează luni că în luna februarie au fost condamnați definitiv 61 de inculpați în dosare de corupție.

„În cursul lunii februarie 2017, în dosare de corupție instrumentate de D.N.A., au rămas definitive 35 hotărâri judecătorești prin care au fost condamnați 61 inculpați între care: un vicepreședinte consiliu județean, un manager spital municipal, un director direcție Agenția Națională de Administrare Fiscală, un director general companie de stat, un director executiv Casa Județeană de Asigurări de Sănătate, un director executiv agenție județeană de mediu, un șef serviciu poliție locală, 9 primari comună, un viceprimar comună, o grefieră parchet judecătorie”, se arată într-un comunicat al procurorilor Anticorupţie.

Potrivit sursei citate, pedepsele dispuse de judecători față de cei 61 inculpați variază între 9 ani închisoare și 1 an cu amânarea aplicării pedepsei.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.