Fostul director SRI George Maior, actual ambasador al României la Washington, şi fostul său prim-adjunct, generalul (r) Florian Coldea, au fost decoraţi de directorul CIA, Michael Pompeo. Evenimentul ar fi avut loc în luna mai a anului curent, însă s-a aflat abia acum, informează adevarul.ro.

Maior a fost decorat cu Ordinul Earl Warren de către directorul CIA numit de Trump. Potrivit sursei citate, distincţia i-a fost oferită pentru „parteneriatul deosebit cu Statele Unite şi excepţionala viziune de cinducere de care a dat dovadă cât a fost director al Serviciului Român de Informaţii”. „(…) Aţi avut un impact profund şi pozitiv în dezvoltarea SRI şi aţi fost esenţial în dezvoltarea relaţiilor robuste, care rezistă şi azi, între serviciile noastre”, se precizează în documentul prin care directorul CIA anunţă decorarea lui Maior.

Şeful CIA mai apreciază, în context, că cei 8 ani petrecuţi de Maior la conducerea SRI s-au concretizat într-o profesionalizare şi eficientizare a Serviciului şi că buna colaborare cu agenţia americană s-a concretizat în „succese operaţionale comune împotriva celor mai dificile ţinte”.

Reprezentanţii administraţiei americane l-au decorat şi pe fostul adjunct de la SRI, Florian Coldea, cu distincţia Alben W Barkley într-o ceremonie care a avut loc la sediul CIA după trecerea în rezervă a lui Coldea, în urma unui scandal imens.

1 COMENTARIU

  1. Pai, a fost „decorat” pentru pricepere si competentza profesionala, NU PENTRU PROSTIILE PE CARE LE-A FACUT si pentru care a fost ” fortzat sa iasa la o pensie foarte … nesimtzita ” . N-are legatura una cu alta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.